Consiliul Județean Brașov caută vicepreședinte. Proiectul de hotărâre se află pe ordinea de zi a ședinței de vineri.
Todorică nu mai este vicepreședinte la CJ Brașov
Decizia a venit abia la 6 luni de când fostul vicepreședinte Șerban Todorică a fost plasat sub control judiciar, în octombrie 2025.
Mandatul de vicepreședinte al lui Todorică a încetat de la 1 mai, iar decizia a fost luată printr-o hotărâre CJ din 7 mai.
Încetarea vine în contextul în care acesta nu și-a mai putut exercita atribuțiile de vicepreședinte pe o perioadă mai mare de 6 luni.
Acum, CJ va supune la vot un proiect din hotărâre prin care va putea desemna un alt vicepreședinte. Alegerea se face prin vot secret.
Proiectul se află pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean de vineri, 22 mai.
Șerban Todorică fost suspendat din funcție din octombrie 2025
Todorică a fost plasat sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile de către DNA, în 30 octombrie 2025. Acesta este acuzat de abuz în serviciu.
DNA a transmis că vicepreședintele CJ ar fi „viciat procedura de numire” a doi membri ai Consiliului de Administrație al Companiei Apa Brașov. Aceștia sunt Liviu Cocoș și Florentina-Carmen Țop Ferghete.
Anchetatorii spun că Todorică ar fi influențat procedura de selecție a directorului general al Companiei Apa Brașov.
Todorică a fost și președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară în Domeniul Apei din Județul Brașov (ADIDAJ). Procurorii spun că l-ar fi angajat pe Liviu Dragomir în cadrul ADIDAJ. Apoi, l-ar fi numit președinte al comisiei de selecție a membrilor Consiliului de Administrație.
Astfel, Todorică nu și-a mai putut exercita funcția de vicepreședinte al CJ și președinte al ADIDAJ.
