În pandemie românii au fost nevoiți să plătească rate mai mari. O ilegalitate la care ar fi convenit 10 bănci. Ar fi decis să crească ROBOR-ul, arată raportul preliminar al Consiliului Concurenței.

Rate triple în doar un an

În octombrie 2022, ROBOR-ul a explodat de la 3%, cât a fost în ianuarie, la peste 8%, conform observatornews.

„O creştere atât de mare, într-adevăr, ridică un semn de întrebare”, a declarat Camelia Grădinaru, avocat specializat în drept bancar.

De exemplu, pentru un credit de 70.000 de euro, un român plătea în 2021 o rată de 1.100 de lei. Dar din 2022, rata s-a triplat.

Suspiciunea Consiliului Concurenței

Consiliul Concurenței a început să ancheteze situația în noiembrie 2022, după ce ROBOR a atins pragul record de 8,21%. Specialiștii aveau dubii că băncile s-ar fi înțeles să crească nivelul dobânzilor și să manipuleze piața.

Surse Observator au transmis că din concluziile preliminare ale raportului reiese faptul că băncile au căzut la o înțelegere între ele pentru a stabili nivelul ROBOR-ului. Însă nu există argumente solide pentru această afirmație. Tocmai de aceea, unele bănci au transmis că vor contesta raportul.

„Din perspectiva Băncii Naţionale nu există elemente care să susţină o asemenea interpretare, dar sigur este treaba Consiliului Concurenţei să depisteze eventuale activităţi neconcurenţiale”, a declarat Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR.

Băncile vizate au 30 de zile la dispoziție pentru a se apăra sau pentru a-și recunoaște vina. În acest fel ar putea primi o reducere a pedepsei.

Zece bănci participă în fiecare zi la calcului ROBOR. Ele transmit cotații și BNR face o medie. Rezultatul influențează creditele în lei, luate înainte de 2019.