Consiliul Concurenței a început un studiu pentru a identifica cauzele pentru care carnea de porc românească este disponibilă în magazine în cantități limitate.

DE CE NU AJUNGE PORCUL ROMÂNESC LA RAFT 

Potrivit Economica, Consiliul Concurenței dorește identificarea eventualelor disfuncționalități ale sectorului care ar putea afecta concurența și, implicit, consumatorii. Astfel, prin acest studiu se urmărește stabilirea limitărilor administrative, de reglementare și de acces la finanțare, care frânează dezvoltarea fermelor mici și foarte mici și îngreunează intrarea fermierilor sau procesatorilor pe piața cărnii de porc.

Studiul analizează și felul în care funcționează industria cărnii de porc în România, dar și gradul de integrare a companiilor în piață.
Pentru aceasta, Consiliul Concurenței va solicita informații de la companii din domeniu și de la instituții publice implicate. De asemenea, autoritatea invită producătorii de carne de porc și produse din porc, în special micii producători și fermieri, dar și procesatorii, precum și orice altă parte interesată, să transmită date, informații și/sau documente pe care le consideră relevante pentru studiu.

După ce obține rezultatele analizei, Consiliul Concurenței va emite recomandări pentru eliminarea problemelor identificate.

72% DINTRE ROMÂNI PREFERĂ CARNEA DE PORC ROMÂNEASCĂ

Un studiu realizat de Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România relevă că 72% dintre români preferă carnea de porc din România. Studiul relevă însă și faptul că majoritatea persoanelor nu știu să o identifice corect în magazine.

Conform Mediafax, carnea de porc rămâne un aliment de bază în dieta românilor. Aproape jumătate dintre români consumă alimente pe bază de carne de porc de 2–3 ori pe săptămână. Cei mai mari consumatori sunt tinerii cu vârste între 18 și 24 de ani.