Izvorul cunoscut drept „Izvorul la Iepure” a început din nou să curgă după o perioadă în care fusese nefuncțional.
Reabilitarea acestuia nu a venit în urma unei intervenții oficiale. Ci printr-un gest voluntar al unui brașovean, un bărbat care a decis să se ocupe singur de remedierea problemei. Așa anunță oamenii pe conturile comunității din Răcădău.
Un locuitor al zonei ar fi curățat zona izvorului. Apoi a eliberat țeava blocată și a achiziționat pe cont propriu altă țeavă, pentru a permite apei să circule din nou.
O intervenție personală, salutată de comunitate.
„Izvorul la Iepure” gestionat de comunitate și Primărie
Am întrebat Compania Apa Brașov dacă rezultatul muncii anonimului din Răcădău îi privește, dacă verifică ceva.
„Acest izvor nu aparține de noi. Toate izvoarele, tot ce ține de partea de țâșnitoare sunt administrate de Primărie. Noi suntem cu țevile de pe dedesubt. Cișmele, izvoare și toate acestea, cum este și apeductul de sub Tâmpa, în celelalte din situații țin de Primăria Municipiului Brașov.”, a precizat purtătoarea de cuvânt a Companiei Apa Brașov.
Am întrebat și la Primărie. Vom publica răspunsul, când el va veni.
Cum sunt verificate sursele de apă din Brașov
Amintim despre precizările oficiale Companiei Apa Brașov privind sursele publice de apă din oraș.
Compania Apa a transmis că apa de la cișmelele din oraș este verificată zilnic. Apa provenită din izvoarele naturale, precum cele din Noua și Pietrele lui Solomon, nu este verificată zi de zi. Aceștia subliniază că izvoarele de la Pietrele lui Solomon și Noua nu sunt alimentate din rețeaua publică de apă. Astfel, nu ar fi sub controlul operatorului, scrie radiobrasovfm.ro.
Însă, următoarele surse sunt conectate la rețeaua publică și furnizează apă potabilă:
- cișmelele stradale din centrul orașului
- apeductul de sub Tâmpa
- cișmeaua din parcul ‘La Iepure’
Conform radiobrasovfm.ro, apa de la acestea este clorinată și verificată zilnic.
Oficialii companiei au transmis și garanții legate de calitatea apei:
“Îi asigurăm pe toți clienții noștri că, pentru siguranţa tuturor, apa este controlată zilnic în Laboratorul Apă Potabilă conform Programului de Monitorizare şi Control al Calităţii Apei Potabile, avizat de către Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Braşov.
Anual sunt efectuate peste 30.000 de analize care includ analize fizico-chimice şi microbiologice pentru fiecare zonă de distribuţie, prin prelevare de probe din rezervoarele de înmagazinare şi din reţeaua de distribuţie”, au precizat reprezentanții Companiei Apa.
Rapoartele de analiză sunt disponibile online.
La două dintre izvoarele Brașovului, cele care nu au apă din rețeaua orașului, autoritățile sanitare semnalaseră în vară probleme de contaminare.
Direcția de Sănătate Publică Brașov a anunțat că au fost identificate bacterii precum Escherichia Coli și enterococi intestinali în apa izvoarelor de la Pietrele lui Solomon și din Noua, bacterii care pot provoca probleme digestive celor care consumă apa contaminată. Acolo, apa nu era potabilă.
