Comunitatea din municipiul Făgăraș s-a implicat activ în organizarea unui târg caritabil pentru strângerea de fonduri destinate restaurării Bisericii Sfântul Nicolae, un monument istoric din oraș.

Comunitatea din Făgăraș s-a adunat pentru salvarea unei biserici-monument istoric

Potrivit Bună Ziua Făgăraș, Parohia Ortodoxă Făgăraș a organizat, împreună cu comunitatea din oraș, un târg caritabil. Banii strânși merg direct către fondul destinat restaurării Bisericii Sfântul Nicolae, monument istoric ctitorit de voievodul Constantin Brâncoveanu. Biserica datează din anul 1698.

Într-o singură zi s-au strâns 4.430 de lei.

Reprezentanții Bisericii Sfântul Nicolae au lăudat comunitatea, transmițând că succesul acțiunii s-a datorat mobilizării acesteia. În cadrul târgului au participat persoane venite din tot orașul pentru a susține inițiativa.

Mai mult, unii dintre aceștia au donat fără să ceară produse în schimb. De asemenea, au existat oameni care au ajuns după epuizarea produselor, dar au ales să contribuie financiar.

Au existat, de asemenea, locuitori care au donat online, deși nu au putut fi prezenți.

„Toate aceste gesturi au făcut vizibilă o comunitate care știe să transforme un dar în alt dar și iubirea pentru biserică într-o lucrare comună”, au transmis reprezentanții parohiei.

Datorită interesului ridicat, organizatorii intenționează să prelungească târgul și în duminica următoare.

Campania de strângere de fonduri pentru restaurarea acoperișului Bisericii Sfântul Nicolae a fost lansată anul trecut, sub sloganul „Pune și tu o țiglă la istorie!”, după ce reprezentanții parohiei au atras atenția asupra stării avansate de degradare a învelitorii monumentului istoric. De atunci, comunitatea s-a mobilizat constant, iar din donațiile strânse au fost achiziționate primele 11.160 de țigle.

Cei care doresc să sprijine demersul pot dona în contul Parohiei Ortodoxe Române Făgăraș II, cu mențiunea „donație târg usturoi”:

IBAN: RO36RNCB0055007052480001
Beneficiar: Parohia Ortodoxă Română Făgăraș II.