Finalul verii își face simțită prezența. Vremea se schimbă, iar de la soarele dogoritor, acum, avem vijelii. Meteorologii ANM au emis două coduri, unul galben, altul portocaliu, de ploi torențiale și furtuni. Brașovul se află sub avertizare duminică și luni.
Cod galben și portocaliu de furtuni
Pentru ziua de duminică este în vigoare un cod galben de instabilitate atmosferică, până seara la ora 21.00.
Zonele aflate sub avertizare sunt Transilvania, nordul Olteniei, nord-vestul Munteniei, nordul Crișanei, Maramureșul și cea mai mare parte a zonei montane. Vântul va avea intensificări, va sufla cu rafale de 50-60 km/h, va fi grindină și ploi torențiale. Vor fi acumulate cantități de apă de 20-30 l/mp, iar pe arii restrânse vor depăși 40 l/mp.
Județele sub cod galben de ploi torențiale sunt: Satu Mare, Maramureș, Gorj, Vâlcea, Argeș, Brașov, Mureș, Harghita, Covasna, Vrancea, Bacău, Neamț, Vaslui, Galați, Brăila, vestul Sucevei, cea mai mare parte a Bihorului, estul și centrul Aradului, estul Timișului, al Caraș-Severinului, vestul Tulcei și al Constanței și estul Ialomiței.
Codul portocaliu este valabil pentru: Bistrița-Năsăud, Cluj, Sălaj, Alba, Sibiu, Hunedoara și estul Bihorului.

Sursa foto: meteoromania.ro
Avertismente și pentru luni
Meteorologii au emis și alte avertismente. Un cod galben de instabilitate atmosferică ce va intra în vigoare de duminică seara, de la ora 21.00, fiind valabil până luni dimineața, la ora 06.00. Va fi valabil pentru Maramureș, Transilvania, vestul și centrul Moldovei. Vor fi descărcări electrice, intensificări ale vântului și cantități însemnate de apă.
Județele sub cod galben vor fi: Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Sibiu, Brașov, Covasna, Harghita, Bacău, Iași, nord-estul Bistriței-Năsăud, al Mureșului și vestul Sucevei și al Neamțului.
Codul portocaliu va intra în vigoare duminică seara, de la ora 21.00, fiind valabil până luni noaptea, la ora 02.00.
Zonele afectate sunt regiunile montane din județele Suceava, Neamț, Bistrița-Năsăud și Mureș.

Sursa foto: meteoromania.ro
