Județul Brașov se află printre zonele vizate de o avertizare meteorologică de cod galben emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), valabilă de luni, 1 iunie, ora 12.00, până marți, 2 iunie, ora 10.00.
Meteorologii anunță averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și căderi de grindină în mai multe regiuni ale țării.
Brașovul, cod galben de instabilitate atmosferică
Potrivit ANM, avertizarea vizează Banatul, Crișana, Maramureșul, Transilvania – inclusiv județul Brașov –, Oltenia, nordul Munteniei și al Dobrogei, precum și sud-vestul Moldovei.
„Începând din a doua parte a zilei de luni (1 iunie) și până marți dimineața (2 iunie) în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Oltenia, nordul Munteniei și al Dobrogei și sud-vestul Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, pe alocuri vijelii și căderi de grindină.”

Sursa foto: ANM
Cantități importante de apă în intervale scurte
Meteorologii avertizează că precipitațiile pot fi însemnate cantitativ, mai ales în perioade scurte de timp.
„Mai ales în intervale scurte de timp vor fi cantități de apă de 15…25 l/mp și pe spații mici de 40…50 l/mp.”
ANM precizează că fenomene de instabilitate atmosferică se vor manifesta local și în restul țării, însă pe arii mai restrânse.
Reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie menționează că mesajul meteorologic poate fi modificat în funcție de evoluția fenomenelor prognozate.
