Brașovul este unul dintre orașele cu cele mai scumpe locuințe, atât la închiriat, cât și la cumpărat. Uneori, prețurile sunt mai mari chiar și decât în București. Însă, în aprilie, a înregistrat o scădere a prețurilor locuințelor de închiriat.

Garsonierele și apartamentele cu 2 camere s-au ieftinit

Prețurile sunt în continuare mari, dar în aprilie a existat o mică scădere, conform Storia.

Astfel, garsonierele s-au închiriat la 358 de euro, cu 1% mai puțin decât în luna anterioară, dar cu 2% mai mult față de anul trecut. În luna martie, acestea erau la prețuri de 360 de euro.

În schimb, apartamentele cu 2 camere s-au închiriat la 500 de euro, față de 520 de euro în martie 2026. Locuințele cu 3 camere s-au închiriat la 650 de euro. Cele cu 2 camere au înregistrat o scădere a prețului cu 4%, însă cele cu 3 camere nu au variații de preț în ultimele 4 luni.

Sursa foto: storia

Pe lângă Brașov, alte orașe care au chirii scumpe sunt Cluj-Napoca, București, Timișoara și Constanța.

Chiriile în București

În București, apartamentele cu 2 camere au stagnat în majoritatea sectoarelor. Chiriile sunt cuprinse între 500 și 690 de euro.

Garsonierele din Sectorul 5 au înregistrat o creștere de 11%, iar în Sectorul 2 de 9%. Prețurile sunt cuprinse între 380 și 450 de euro.

Apartamentele cu 3 camere au crescut cel mai mult în Sectorul 5, cu 7%, dar au scăzut cu 8% în Sectorul 1. Prețurile variază între 600 și 1100 de euro.

În Cluj-Napoca, apartamentele cu 2 camere sunt mai ieftine

Cluj-Napoca a înregistrat o scădere a prețurilor cu 4% doar la apartamentele cu 2 camere, de la 599 de euro, la 575 de euro. În rest, garsonierele au stagnat la 400 de euro, iar apartamentele cu 3 camere, la 700 de euro.

În Constanța, chiria apartamentelor cu 3 camere a scăzut cu 3% față de martie 2026, de la 700 de euro, la 680 de euro. În schimb, chiria pentru garsoniere a crescut cu 6% față de luna precedentă, de la 330 de euro, la 350 de euro. Chiria apartamentelor cu 2 camere a stagnat la 500 de euro.

În Timișoara, apartamentele cu 2 camere au scăzut cu 7% față de luna anterioară, de la 450 de euro, la 420 de euro. Însă garsonierele au crescut cu 3%, de la 290 de euro, la 300 de euro. Apartamentele cu 3 camere au stagnat la 500 de euro.