Directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa, a scris ministrului Transporturilor despre situația financiară dificilă a companiei care ar fi aproape de incapacitate de plată, iar siguranța călătorilor este în pericol, scrie clubferoviar.ro. Și așteaptă ajutor.

”Suntem in imposibilitatea de a mai efectua plați către furnizori, printre aceștia fiind si furnizori feroviari – CNCFR SA, Electrificare SA, Informatica Feroviara, Telecomunicații SA, fapt care creează dezechilibrarea în plata salariilor si la aceste companii, precum si blocarea serviciului public de calatori.

Față de cele prezentate mai sus, va atragem atenția ca CFR Calatori se afla in situația de a intra in incapacitate de plata, cu implicații grave în desfășurarea in condiții de siguranța a transportului pe calea ferata si asigurarea obligației de serviciu public conform Contractului de Servicii Publice, prin oprirea traficului si va rugam a ne sprijini depășirea situației actuale.”, scrie Traian Preoteasa, într-un document publicat de clubferoviar.ro

Compania CFR Călători ar fi primit în acest an, conform afirmațiilor directorului general, 80% din banii pe care i-a primit anul trecut, adică 1,7 miliarde de lei. Iar compensațiile financiare de la Autoritatea Feroviară sunt mai mici și nu acoperă funcționarea companiei.

„95% din cheltuielile lunare sunt strict legate de bună desfășurare a obligației de serviciu public (taxa de utilizare infrastructură, motorină, energie de tracțiune, personal, reparații, mentenanță MR), iar în prezent, din cauza lipsei acute de lichidități, suntem în pericol de oprire a traficului.”, scrie Preoteasa, în documentul clubferoviar.ro

La cine are datorii CFR Călători

CFR SA: 115 mil  lei;

Electrificare CFR: 71 mil lei;

Furnizori de motorină: 106 mil lei;

Furnizori reparatori: 119 mil lei;

Salubrizatori 17 mil lei;

Zeci de trenuri, oprite de CFR SA și apoi pornite de plata unor datorii

CFR a anunțat săptămâna trecută oprirea a zeci de trenuri ale CFR Călători și Transferoviar Călători din cauza faptului că nu au plătit datorii care reprezintă Tariful de Utilizare a Infrastructurii (TUI).

Ce spunea aceeași compania, CFR Călători:

”CFR Călători se află în imposibilitatea de a achita la termenul scadent contravaloare facturilor pentru tarifului de utilizare a infrastructurii în valoare de 41,4 mil lei, având în vedere că deși avea de încasat de la Autoritatea de Reformă Feroviară (ARF), pentru plata facilităților de călătorie și a compensației pentru serviciul public, peste 139 milioane lei, de la momentul întâlnirii derulate la sediul ARF a fost achitată doar suma de 7.8 mil lei care a intrat în conturile CFR Călători în data de 26.08.2025.”

După câteva zile au revenit, o dată cu plata unei părți din datorii și trenurile au mers după 1 septembrie.

Societatea de Reparații Locomotive SCRL Brașov, lovită indirect

Conform clubferoviar.ro, „filiala SCRL Brașov care este dependentă în proporţie de 97% de SNTFC CFR Călători şi care beneficiază de ordonanţă 6/2019 (este sub supravegherea ANAF cu un plan de reorganizare aprobat), riscă intrarea în faliment deoarece SNTFC CFR Călători nu îşi poate achita prestaţiile faţă de ei, iar aceştia, la rândul lor, nu îşi pot achita rata către ANAF şi obligaţiile curente, condiţie obligatorie pentru menţinerea OG6/2019.”