CFR S.A. a revenit asupra deciziei de a suspenda zeci de trenuri de la 1 septembrie și 1 octombrie. Printre ele, și trenuri CFR Călători și Transferoviar Călători, care veneau sau plecau de la Brașov

CE S-A ÎNTÂMPLAT CU DATORIILE

CFR S.A., compania care administrează infrastructura feroviară, a mai primit bani din datoria de peste 40 de milioane de lei de la CFR Călători. Conform clubferoviar.ro, CFR a transmis vineri seara un mesaj către cele două companii de călători:

 ”În urma analizării plăților efectuate în ultimul moment pentru achitarea parțială a sumelor restante, efectuate de CFR Călători şi TFC, se suspendă temporar până la noi dispoziţii, aplicarea prevederilor telegramei CFR nr. 28 din 27.08.2025”, scrie clubferoviar.ro

Datoriile celor două companii de transport călători către CFR S.A. reprezentau Tariful de Utilizare a Infrastructurii Feroviare.

Numai CFR Călători avea de plată 41,4 milioane de lei. Deși compania de transport invoca faptul că are de primit foarte mulți bani de la stat, pentru cei care au reduceri la transport.

„pentru plata facilităților de călătorie și a compensației pentru serviciul public, peste 139 milioane lei, de la momentul întâlnirii derulate la sediul ARF a fost achitată doar suma de 7.8 mil lei care a intrat în conturile CFR Călători în data de 26.08.2025.”, transmitea CFR Călători.

TRENURILE „ANULATE” INIȚIAL, DAR CARE VOR CIRCULA DE LA ȘI PENTRU BRAȘOV

Conform textului telegramei din 27 august, trimisă de CFR SA, preluată de clubferoviar.ro, 5 trenuri erau anulate pentru cei care veneau sau plecau din Brașov.

Suspendarea ar fi urmat de la 1 octombrie. Acum, conform ultimei telegrame CFR S.A., trenurile vor circula.

  • CFR Călători
    trenul 1634 în relația Brașov-București Nord.
  • Transferoviar Călători
    trenurile 10023 și 10024 în relația București Nord – Brașov și retur
    trenurile 10030 și 10031 în relația Cluj Napoca – Brașov și retur

Mai multe informații despre trenurile care fuseseră suspendate în decizia de pe 27 august, citiți aici.