În pasajele din Centrul Civic, scările sunt doar pentru cei cu picioare bune. O pantă foarte abruptă de lângă scări nu permite vreo deplasare a cuiva care folosește scaunul cu rotile. Sau un cărucior pentru copii. Sau un bagaj pe roți. Lift nu este, platformă nici atât.

CENTRUL CIVIC AL DISCRIMINĂRII

Georgeta nu poate să își miște picioarele, este în scaun cu rotile chiar lângă pasaj. Spune că are nevoie de bani pentru o operație. Nu a coborât niciodată în pasaj, nu are cum. Nu vrea să chinuie pe nimeni să o care până acolo. Dacă vrea să traverseze, se duce câteva sute de metri până la trecerea de pietoni de la intersecția cu Strada Toamnei.

Pasajele din Centrul Civic nu sunt pentru ea.  Nu o doresc nici administratorii pasajelor, pentru că pasajele sunt proprietăți private. Nu o dorește nici municipalitatea, cei care trebuie să se asigure că, în zona publică, oamenii au aceleași drepturi. Oricum, un pasaj, cel de la Biserica de lemn, este încă indisponibil oricui. După incendiul din 2023, nu a fost redeschis.

În martie 2025, primarul le cerea administratorilor să igienizeze, să investească în pasaje. Poate au făcut câte ceva, dar nu se prea vede. Însă pentru oamenii cu dizabilități, nu au apucat să facă.

Am întrebat primăria dacă are ceva în intenție pentru accesibilitatea pasajelor. Am primit răspuns.

„Pasajele aparțin unor firme private. Cu toate acestea, primarul i-a chemat si le-a cerut modernizarea acestora și asigurarea sistemului de acces pentru persoanele cu dizabilități locomotorii”, este răspunsul purtătorului de cuvânt la primăriei. 

Poate măcar numele Centrului Civic să se schimbe. „Civic” înseamnă „care aparține cetățenilor, privitor la cetățeni; cetățenesc”.

GARA NU VREA CĂRUCIOARE ȘI NICI CĂLĂTORI CU BAGAJE GRELE

@brasovenii.ro

♬ Melancholic – Perfect, so dystopian

La Gara Brașov, doamna de la ghișeu dă din umeri. Eu insist:

-Dacă vine acum cineva cu trenul din Constanța, la linia 4, și are dizabilități locomotorii, cum pleacă de pe peron?

-… (semn din cap, adică „nu știu, nu poate”)

-Nu există un lift, o platformă, o rampă?

-… (același semn din cap, adică „nu există, nu vedeți?”)

-Și cum ajutăm o persoană cu dizabilități să vină în Gara, de pe peron?

Călător din spate: Îl luați în brațe și îl ajutați

Pe culoarul lung care face legătura cu peroanele, lumea e grăbită. Dacă ai vreun bagaj mare, tragi de el. Mai faci o pauza la mijlocul treptelor și continui. O persoană cu dizabilități nu are cum să treacă de peroane.

Și nu suntem deloc primii care atrag atenția asupra accesibilității. Un cetățean s-a adresat comunității pe TikTok, încercând formula„ Haz de necaz”. Rampa de lansare din pasaj.