Din cauza problemelor de la Barajul Paltinu, Centrala Electrică Petrom-Brazi și-a întrerupt activitatea. Conform Antena 3, centrala produce 10% din energia din România.
CENTRALA DE LA BRAZI ȘI-A ÎNTRERUPT ACTIVITATEA
Peste 107.000 de persoane din Dâmbovița și Prahova sunt afectate de problemele de la Barajul Paltinu. De astăzi, din cauza lipsei apei, centrala de 860 MW a fost oprită.
„Debit redus de apă tehnologică datorită unor avarii comunicate de Apele Române, conform adresa 62D/02.12.2025”, a anunțat Transelectrica, citată de Antena 3.
Centrala electrică de la Brazi are un rol esențial în asigurarea stabilității rețelei de electricitate și în securitatea aprovizionării cu energie.
Centrala va fi cel mai probabil repornită pe 4 decembrie, la ora 01:00.
MINISTRUL ENERGIEI A CONVOCAT O ȘEDINȚĂ DE URGENȚĂ
Jurnaliștii Digi24 transmit că că Bogdan Ivan, ministrul Energiei, a convocat o ședință de urgență cu conducerea companiei care gestionează centrala.
Centrala a devenit operațională în 2012. Proiectul a costat 530 milioane de euro. Centrala electrică cu ciclu combinat de la Brazi este cel mai mare proiect privat de producere a energiei electrice din România. Este compusă din două turbine pe gaze naturale, fiecare cu o capacitate de 290 MW, două cazane de recuperare și o turbină cu abur cu o capacitate de 310 MW
ZECI DE MII DE OAMENI NU VOR AVEA APĂ ÎNCĂ O SĂPTĂMÂNĂ
107.000 de oameni care locuiesc în mai multe localități din Prahova și Dâmbovița nu vor avea apă potabilă la robinet încă 7 zile – mai exact, până lunea viitoare. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Prahova.
Motivul este imposibilitatea de a folosi până atunci apa livrată de Lacul Paltinu. Din acesta se alimentau mai multe orașe și comune, care acum iau apă de la pompieri sau de la izvoare.
Lacul Paltinu a fost golit tehnologic pentru reparația barajului. Dar ploile recente au adus aluviuni în bazin, iar apa acumulată, tulbure, nu poate fi livrată populației pentru consum. Este nevoie de o săptămână pentru ca aceasta să devină potabilă.
Pompierii distribuie constant apă populației. ISU Brașov a trimis o autocisternă cu 10.000 de litri pentru unitățile sanitare afectate, scrie antena3.ro. Guvernul a deblocat până acum 200.000 de litri de apă îmbuteliată pentru localitățile afectate de criza apei potabile. În Prahova, în localitățile afectate, copiii nu merg la școală.
