Curtea Constituțională a decis că Legea privind reforma pensiilor magistraţilor este neconstituțională. Decizia a venit după două amânări succesive și nu a fost încă motivată de judecătorii CCR. Iar motivele ar fi din cauza nerespectării unor proceduri, scrie hotnews.ro. Mai exact, avizele necesare acestei schimbări legislative.
ICCJ A ATACAT LEGEA LA CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
Înalta Curte de Casație și Justiție este cea care a contestat constituționalitatea proiectului de lege.
”Prin votul exprimat, judecătorii instanţei supreme transmit un NU răspicat oricărei tentative de a slăbi independența justiţiei şi statutul constituţional al magistraturii. Independenţa justiţiei nu poate fi negociată, nici relativizată prin argumente conjuncturale. Ea este o condiţie fundamentală a democraţiei şi a statului de drept”, conform comunicatului ICCJ.
Înalta Curte anunța că a găsit 37 de încălcări ale Constituției și ale statului de drept în textul de lege
”Principalele motive de neconstituţionalitate vizează încălcarea principiului statului de drept, al independenţei justiţiei, al securităţii juridice, al legalităţii şi neretroactivităţii legii, al încrederii legitime, crearea de discriminări fără justificare raţională şi obiectivă, nesocotirea unor obligaţii legale imperative, cum ar fi solicitarea avizului obligatoriu al Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la forma finală a legii, nesocotirea prevederilor constituţionale substanţiale referitoare la condiţiile în care guvernul îşi poate asuma răspunderea, precum şi a numeroase decizii obligatorii ale Curţii Constituţionale, cât şi normele de tehnică legislativă”, scriau judecătorii ICCJ.
REFORMA PENSIILOR MAGISTRAȚILOR, ASUMATĂ DE GUVERN
Proiectul de lege prevede în primul rând aceeași vârstă de pensionare pentru magistrați ca pentru toți cei ce se pensionează, 65 de ani
Magistrații vor trebui să aibă 35 de ani vechime, față de 25 de ani în prezent.
Pensia magistraților nu poate să fie mai mare de 70% din ultimul salariu net încasat. În prezent, pensia este 80% din ultimul salariu brut încasat, dar nu mai mult decât nivelul salariului net.
Eșalonarea creșterii vârstei de pensionare – câte un an și 6 luni adăugate în fiecare an calendaristic, până în anul 2036, până ajung la 65 de ani.
CE SPUNEAU POLITICIENII ÎNAINTE DE DECIZIA DE AZI
Premierul Bolojon a spus că, după eventuala aprobare de către CCR a contestației ICCJ, va anunța el dacă e cazul de demisie.
„Să ştiţi că eu nu am spus asta, am spus că în condiţiile în care vii cu proiecte de lege importante care nu sunt validate, ai o problemă de legitimitate de a lua alte măsuri. Dar dacă se va pune vreo astfel de problemă vreodată, voi anunţa eu această situaţie, dar nu se pune o astfel de problemă în momentul de faţă” , conform declarației lui Bolojan, preluată de news.ro
Iar Nicuşor Dan a susținut că premierul Ilie Bolojan nu ar trebui să demisioneze din funcţie dacă legea privind pensiile magistraţilor va pica la Curtea Constituţională.
”Dreptul nu este o ştiinţă exactă. Există interpretări, pentru că dreptul foloseşte limbajul comun, iar în limbajul comun există ambiguităţi, în textele de lege există ambiguităţi, în Constituţie există interpretări care pot să fie diferite. N-a fost o reavoinţă”, a afirmat Nicuşor Dan, preluat de news.ro
Iar preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că nu orice propunere a Guvernului trebuie să fie musai constituţională.
”Atunci nu mai avem Curte Constituţională”, crede Grindeanu.
