Reforma administrației publice locale ar afecta destul de mult Primăria și Consiliul Județean Brașov.
Vor pleca acasă nu doar funcționari, ci și polițiști locali, conform priectului publicat de Guvern.
Câți oameni ar pleca din Primărie
Astfel, din Județul Brașov ar urma să plece 299 de oameni, la o reducere de 10% a posturilor ocupate din toate primăriile, arată datele postate pe site-ul Guvernului.
Există două variante luate în calcul de Guvern: reducerea de 40% din numărul maxim de posturi aprobate și cea 45%.
Numărul maxim de posturi la nivelul Primăriei Municipiului Brașov este de 1144. Numărul de posturi ocupate este de 889. Cu tot cu polițiști locali, șoferi și evidența populației.
La o reducere de 40%, 99 de oameni ar urma să plece din Primărie.
În cazul reducerii cu 45%, 136 de oameni ar fi dați afară.
În prezent, la evidența populației sunt 50 de oameni, la Poliția Locală sunt 292 și ar putea plece acasă 55 de angajați. Dacă se va aplica formula 1 polițist la 1.200 de locuitori.
Peste 100 de oameni ar urma să plece din CJ Brașov
La Consiliul Județean Brașov, numărul maxim de posturi este 783, dar sunt 639 de posturi ocupate.
La o reducere de 40%, 123 de oameni ar trebui să fie concediați.
Dacă s-ar face reducerea cu 45%, 153 de oameni ar urma să plece.
Până la această oră, nici Primăria, nici Consiliul Județean nu au comentat variantele propuse de Guvern.
Primării din județul Brașov cu prea puțini angajați
În schimb, sunt și primării ale unor orașe și localități din Brașov de unde nu va pleca nimeni din primărie, conform aceluiași document al Guvernului.
De exemplu, în Săcele mai este nevoie de 59 de oameni, în cazul reducerii cu 40%, iar în situația reducerii cu 45%, ar mai fi nevoie de 47 de posturi.
Și în Râșnov ar mai fi nevoie de 38 de posturi, la reducerea de 40%, și 31 de posturi, la reducerea de 45%.
La Zărnești, la reducerea de 40%, ar fi nevoie de 32,5 posturi, iar la cea de 45%, de 24,5 posturi.
Ilie Bolojan spune că primăriile care nu își pot acoperit toate cheltuielile cu personalul au două variante: fie reduc cheltuielile, fie vor fi dați afară.
