Ministerul Dezvoltării a anunțat alocarea a 54,86 milioane de lei pentru modernizarea rețelei de transport și distribuție a energiei termice din zona Florilor, Brașov.

Finanțarea face parte dintr-un pachet național de peste 177,7 milioane de lei. Acesta include și proiecte din București și Oradea, prin Programul Termoficare.

Ministrul Dezvoltării a precizat că investițiile vizează reducerea pierderilor din rețea și creșterea eficienței energetice. Acestea vor avea impact direct asupra calității serviciilor livrate populației.

La nivel național, 24 de obiective beneficiază de finanțare prin acest program, valoarea totală depășind 2,6 miliarde de lei, potrivit News.ro.

Tarife mai mari pentru energie termică. TVA-ul variază în funcție de sezon

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, ne-a comunicat că prețul local facturat consumatorilor casnici este de 279,43 lei/Gcal (fără TVA). Consilierii locali au adoptat Hotărârea Consiliului Local nr. 531 din 31 iulie 2025.

TVA-ul aplicat variază în funcție de sezon:

  • 11% în sezonul rece (noiembrie – martie)

  • 21% în sezonul cald (aprilie – octombrie)

Astfel, în sezonul rece, un consumator casnic va plăti de fapt 310,17 lei/Gcal, iar în sezonul cald, tariful final urcă la 338,11 lei/Gcal.

Pentru consumatorii noncasnici, tarifele variază. Ei plătesc 638,91 lei/Gcal pentru transportul energiei termice. Pentru transportul și distribuția energiei termice prețul ajunge la 829,87 lei/Gcal.

Aproximativ 5.000 de brașoveni sunt racordați la sistemul centralizat

În prezent, în Brașov sunt circa 5.000 de abonați conectați la sistemul public de termoficare. Deși investițiile în infrastructură termică sunt esențiale pentru reducerea pierderilor și îmbunătățirea serviciilor, majorările de preț rămân o povară pentru mulți dintre consumatorii casnici.

Noile cote de TVA aplicate energiei termice, diferențiate în funcție de sezon, au fost stabilite la nivel național și au intrat în vigoare începând cu 1 august 2025, în baza modificărilor fiscale adoptate de Guvern.