Castelul Bran se află pe primul loc al destinațiilor pentru Halloween din Europa, alături de Cetatea din Sighișoara și pădurea Hoia-Baciu din Cluj. 

Europenii tind să îmbrățișeze latura înfricoșătoare a Halloween-ului, scrie LonelyPlanet. Uneori înfiorător, alteori teatral, Halloween-ul în Europa înseamnă:

  • petreceri techno în Paris
  • locul de naștere al vampirilor în Transilvania
  • baluri mascate gotice pe canalele venețiene

Castelul Bran, pe primul loc și din Transilvania

  1. Regiunea Transilvania, România (Cea mai bună pentru o imersiune totală)

Dacă petreceți doar un weekend în octombrie în regiunea Transilvania din România, veți vedea că regiunea este mai mult decât o gazdă a atmosferei de Halloween. Sinistrul este integrat în identitatea sa, spune jurnalista Ashley Parsons.

Ea recomandă vizitarea Castelului Bran, cunoscut drept Castelul lui Dracula, unde se poate face un tur special de Halloween.

Sau sărbătorirea cu o petrecere costumată de Halloween în cetatea medievală Sighișoara. Orașul fiind considerat locul de naștere al lui Vlad Țepeș și sit al Patrimoniului Mondial UNESCO.

Dacă turișii vor să se apropie de tărâmul spiritelor, ea recomandă o plimbare prin pădurea cețoasă Hoia-Baciu din Cluj-Napoca.

Hoia Baciu

Sursa foto: Facebook/ Hoia-Baciu Project

Parsons amintește să ținem minte traseele, astfel încât să putem găsi drumul înapoi. Deoarece nu am vrea să ne trezim singuri acolo după lăsarea serii, în compania fantomelor care bântuie aceste păduri.

Sfat de planificare: pregătește-te pentru vremea rece de munte și pentru ceață, ploaie și nopți reci.

Paris, pe locul doi pentru petreceri și Catacombe

Pe locul doi se află Parisul, pe care LonelyPlanet îl consideră cel mai bun pentru tranziția înfricoșătoare de la zi la noapte.

Parisul este sinistru cu stil. Parsons recomandă să începem ziua cu o vizită în lumea subterană stranie a Catacombelor, unde rămășițele a 6 milioane de cranii aliniază tuneluri slab iluminate.

Mai târziu, spune să luăm prânzul în cartierul Gambetta înainte de o plimbare prin cimitirul Père Lachaise. Acolo, mormintele în ruină și cărările sinuoase ne invită la întâlniri fantomatice cu spiritele unor legende precum Oscar Wilde, Marcel Proust, Molière sau Édith Piaf.

Apoi, spune să ne costumăm, alăturându-ne mulțimii costumate din metrou, care se îndreaptă spre un cocktail în Le Marais. Pe măsură ce noaptea se lungește, ar trebui să ne îndreptăm spre o petrecere techno la maxim pe périphérique (șoseaua de centură a Parisului), unde bântuitul devin hedonist.

Sfat local: putem afla despre petrecerile techno de Halloween pe Le Bonbon Nuit. Se recomandă verificarea programului pentru locuri precum Glazart, T7 Paris sau La Station – Gare des Mines.

Venția, inclusă în top 10 pentru stilul gotic

Pe ultimul loc din clasament a fost inclusă Veneția, considerată „cea mai bună destinație pentru farmecul gotic”. Conform publicației LonelyPlanet, aceasta nu este Veneția însorită și estivală cu care suntem obișnuiți.

În schimb, este un basm întunecat de-a lungul canalelor cețoase și palatelor gotice din Veneția, care creează o atmosferă melancolică pentru tururi cu fantome pe apă sau serate mascate.

În timpul oricărei sărbători din Veneția, Palazzina Grassi, un hotel și club de lux, este locul de întâlnire al jet-setului, iar petrecerea sa mascată de Halloween nu dezamăgește.

Expoziția Venice Secrets Justice, Torture, and Death (Secretele Veneției: Justiție, Tortură și Moarte) este mai mult macabră decât academică, dar oferă o imagine detaliată a sistemului judiciar din secolele XIII-XVIII.

Sfat de planificare: Putem cumpăra o mască de la Ca’ Macana Atelier sau ne putem înscrie la un workshop pentru a ne confecționa propria mască.

Clasementul este realizat de Lonley Planet, preluat de digi24.ro