Proiectantul care se ocupă de reabilitarea Centrului de Agrement de sub Tâmpa contrazice afirmațiile primarului George Scripcaru.

Proiectantul spune că nu a făcut nicio greșeală privind castanii

Acesta spune că a avut autorizație pentru a interveni pe domeniul public. În plus, spune că nu a făcut nicio greșeală privind tăierea castanilor.

„Cei de la SSM sunt responsabili cu siguranța execuției lucrărilor și în zona respectivă facem un zid de sprijin. Se vor face săpături și acei castani nu prezentau siguranță. Erau înclinați înspre partea de jos și s-a luat hotărârea să îi informăm pe cei care se ocupă de tăiatul copacilor. Se și vede că sunt foarte putrezi. Erau jumătate fără frunză”, a spus proiectantul Cristea Cristian.

Proiectantul spune că are autorizație pentru lucrări

Acesta a fost întrebat de reporterii Brașovenii.ro dacă poate confirma afirmațiile primarului cum că nu ar fi avut autorizație pentru a face lucrări în acea zonă.

„Suntem în 2025, cum să fie adevărat așa ceva. Se vede autorizația de construcție pe site-ul primăriei, este dată autorizație. Constructorul a făcut o cerere către cei care se ocupă cu arborii acolo”, a mai spus proiectantul.

În plus, proiectantul a spus că zidul de sprijin este prevăzut în proiect. Deci, contrazice afirmațiile lui George Scripcaru.

„Este zid de sprijin care se face pe tot tronsonul de acolo. Este cuprins în proiect, are autorizație”, a adăugat Cristea Cristian.

Primăria Municipiului Brașov a transmis, ieri, că proiectantul și constructorul, aleși de CJ Brașov, ar fi de vină pentru castanii tăiați de sub Tâmpa. În plus, a spus că aceștia și-ar fi recunoscut vina.

Cinci castani tăiați pentru un zid de sprijin

Primarul a mai transmis că nici nu aveau autorizație pentru a face lucrări pe domeniul public și că zidul nici nu ar fi fost menționat în proiect.

Astfel, proiectantul contrazice acuzațiile Primăriei Municipiului Brașov privind castanii tăiați.

Reamintim că cinci castani bătrâni au fost tăiați de pe Aleea de sub Tâmpa. Vicepreședintele CJ, Adrian Iatan, ne-a transmis că ei reprezentau un pericol pentru muncitorii care vor săpa pentru a construi un zid de sprijin. În locul lor au fost plantați șapte arbori.