Termenul pentru finalizarea lucrărilor la Centura Comarnic suferă de o nouă amânare, cu 6 luni. Asta înseamnă că varianta ocolitoare ar putea fi gata abia în vara anului 2026.
Amânări peste amânări pentru Centura Comarnic
Lucrările au fost demarate în toamna anului 2023, dar fără a avea toate avizele. Scopul proiectului este fluidizarea traficului de pe Valea Prahovei, iar Centura Comarnic este așteptată cu sufletul la gură de foarte mulți români, scrie Economedia.ro.
Momentan, lucrările au ajuns abia la 55%, deși ar trebui încheiate la finalul acestui an. Președintele Consiliului Județean Prahova crede că va obține ultima autorizație în luna octombrie 2025.
„Vă informăm că lucrările ce fac obiectul proiectului „Proiectare și execuție ”Acces rutier complementar descărcare A3 Comarnic”, au fost reaprobate prin HG 575/2025, ce cuprinde consolidările necesare stabilizării terenului. Estimăm obținerea ultimei Autorizații de Construcții în octombrie 2025 și finalizarea lucrărilor în vara anului 2026”, arată un răspuns transmis de Virgil Daniel Nanu, președintele Consiliul Județean Prahova.
Costul proiectului a fost majorat
Costul proiectului a fost majorat, în luna mai, de Ministerul Transporturilor, cu 130 de milioane de lei, din cauza surpărilor de teren și a modificărilor de traseu.
Astfel, costul proiectului a ajuns la valoarea totală de 470 de milioane de lei, de la 340 de milioane de lei, sumă aprobată în 2023 pentru lucrări și materiale de construcții.
Alte lucrări pentru fluidizarea traficului de pe DN1
Pentru fluidizarea traficului de pe Valea Prahovei, în șantier este și o altă lucrare, cea de pe Valea Doftanei. Aceasta ar fi alternativa DN1, cu ieșire directă în DN1A.
Lucrările au fost demarate, iar termenul de execuție este de 36 de luni. Contractul are o valoare de 642 de milioane de lei.
Consiliul Județean Prahova a emis prima autorizație de construire și pentru Centura Bușteni- Azuga care a ajuns la un stadiu de peste 90%. Contratul este de aproximativ 600 de milioane de lei.
Centura va avea un tunel de 90 de metri care va traversa oblic DN1 și Magistrala CFR, dar și alt semitunel cu o lungime de aproape 150 de metri.
La Predeal, va fi construit un sens giratoriu suspendat, la intersecția dintre DN1 și DN73A, iar la Sinaia Nord, Sud, dar și la Predeal, vor fi construite pasaje rutiere.
