România este, în această perioadă, gazda celui mai amplu exercițiu NATO desfășurat pe teritoriul său în 2025. Este vorba despre DACIAN FALL 2025, un test major de reacție în fața unei posibile agresiuni asupra unui stat membru.

La exercițiu participă peste 5.000 de militari din zece țări aliate și aproximativ 1.200 de vehicule militare, scrie Digi24.ro.

Brașov, punct-cheie în logistica NATO

Sâmbătă, aeroportul internațional Brașov-Ghimbav a fost una dintre porțile de intrare pentru forțele NATO: o aeronavă a Forțelor Aeriene Franceze a adus 190 de militari francezi și aproximativ 4 tone de echipamente militare – de la arme, veste antiglonț, până la materiale de protecție.

Brașovul joacă un rol important și prin apropierea de Poligonul Cincu, una dintre principalele locații de desfășurare a exercițiilor, alături de Capu Midia și Babadag.

Deplasări militare vizibile în toată țara

Cetățenii din întreaga țară, inclusiv din județul Brașov, vor observa în următoarele săptămâni transporturi masive de tehnică militară pe șosele, în gări sau pe aeroporturi. Potrivit Ministerului Apărării Naționale, acestea sunt normale în contextul desfășurării exercițiului și se realizează pe cale aeriană, rutieră și feroviară.

Pentru a reduce impactul asupra traficului civil, majoritatea transporturilor se fac pe timpul nopții sau în afara orelor de vârf.

Franța, contribuție majoră

Franța este unul dintre principalii contributori la DACIAN FALL 2025, cu un contingent de 2.400 de militari. În total, la exercițiu participă trupe din: Belgia, Bulgaria, Franța, Italia, Luxemburg, Macedonia de Nord, Polonia, Portugalia, România și Spania.

Exercițiul se desfășoară între 20 octombrie și 13 noiembrie 2025, atât în România, cât și în Bulgaria, conform Digi24.ro.

Ministerul Apărării: „Exercițiu NATO, nu românesc”

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a declarat că aceste manevre sunt parte a pregătirilor pentru apărarea colectivă a alianței. El a subliniat că „nu este un exercițiu al României, va fi un exercițiu NATO”, precizând că astfel de activități sunt esențiale în actualul context de securitate, generat de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.

DACIAN FALL 2025 este parte a unei serii de exerciții menite să testeze capacitatea NATO de a reacționa rapid și eficient în cazul unei amenințări la adresa granițelor alianței. România, prin locații-cheie precum Brașov, confirmă rolul său strategic pe flancul estic al NATO.