Brașovul marchează un moment istoric pentru industria auto națională. Marca „DAC”a fost oficial transferată de la Roman S.A. către Autovehicule DAC S.A., o companie nouă, tot cu sediul în Brașov.

„DAC” este unul dintre cele mai puternice simboluri ale producției românești de autovehicule grele.

Mutarea deschide drumul unui amplu plan de relansare industrială, care readuce orașul în centrul hărții europene a vehiculelor comerciale electrice.

Anunțată încă de acum o lună prin mesajul „Întoarcerea unui gigant românesc”, revenirea DAC se concretizează odată cu finalizarea preluării mărcii de la Roman Brașov.

După încheierea parteneriatului cu producători chinezi, compania brașoveană își propune să dezvolte, proiecteze și producă exclusiv la nivel local o nouă generație de vehicule electrice, scrie profit.ro.

„DAC a fost întotdeauna sinonim cu vehiculele robuste, concepute pentru a face față provocărilor specifice ale României. Acum, ne reinventăm, păstrând ADN-ul mărcii și integrând cele mai avansate tehnologii electrice”, declară Sergiu Bolocan, CEO Autovehicule DAC S.A.

Un autobuz electric DAC este deja în exploatare în Cluj-Napoca

Relansarea nu rămâne la nivelul promisiunilor. DAC anunță deja prima livrare. Autobuzul electric aeroportuar DAC Aerobus 14.100, se află deja în funcțiune pe Aeroportul Internațional Cluj-Napoca.

În plus, în producție se află:

  • patru microbuze electrice (trei în variantă standard și unul adaptat pentru persoane cu dizabilități)
  • două autobuze electrice DAC de 8,5 metri,
  • semnarea contractului cu Primăria Lugoj, pentru trei autobuze DAC 412UE de 12 metri, este descrisă ca „iminentă”

Ambiție industrială made in Brașov: DAC vrea să devină un jucător european major

Strategia companiei pleacă tot din Brașov și vizează o piață în plină expansiune: vehiculele comerciale electrice.

„Obiectivul nostru este să oferim vehicule electrice la un preț comparabil cu cel al unui diesel echivalent, dar cu un cost total de operare semnificativ mai redus”, spune Sergiu Bolocan, conform profit.ro.

Unul dintre proiectele aflate în lucru este un șasiu electric de 18 tone pentru vehicule de salubritate, cu lansare programată în 2026.

„Va fi un produs revoluționar, accesibil și performant”, adaugă Bolocan.

Cooperare cu autoritățile și un obiectiv uriaș: peste 30.000 de vehicule în 10 ani

Compania solicită un parteneriat solid cu autoritățile locale și naționale, pentru ca România să poată accelera tranziția către mobilitatea electrică.

DAC cere măsuri de stimulare a adoptării acestor vehicule, precum:

  • scutiri de taxe în zonele cu emisii reduse
  • eliminarea tarifelor pentru parcări

„Trecerea la mobilitatea electrică este un parteneriat între sectorul privat și stat. Aceste măsuri de susținere trebuie menținute până când vehiculele electrice vor atinge un prag de 30% din totalul flotei”, subliniază CEO-ul, potrivit profit.ro.

Ținta asumată de noua companie brașoveană este una impresionantă.

Vor să ajungă la peste 30.000 de vehicule livrate în următorul deceniu, depășind volumele istorice ale fostei fabrici de camioane din Brașov.