Brașovul este printre orașele din România cu cele mai multe locuri de muncă disponibile, potrivit datelor eJobs. Printre orașele cu multe locuri de muncă disponibile mai sunt enumerate București, Cluj-Napoca și Timișoara.
ÎN JUR DE 3.500 DE JOBURI DISPONIBILE LA BRAȘOV
Conform Mediafax, angajatorii au postat în ultima lună nu mai puțin de 22.000 de locuri de muncă pe platformă.
Cele mai multe dintre acestea au fost listate în capitală. Acolo au fost deschise oferte pentru 11.000 de locuri de muncă.
Bucureștiul este urmat de Cluj-Napoca și Brașov, ambele cu aproximativ 3.500 de joburi disponibile.
Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs, a explicat în Revista Cariere că la Brașov predomină locurile de muncă în industria alimentară, servicii, turism, retail și call-center/BPO. De asemenea, predomină și locurile de muncă în industrie și producție.
Potrivit reprezentanților eJobs, marile centre urbane atrag în majoritate locurile de muncă de birou, în timp ce județele industriale rămân orientate spre inginerie și producție, iar cele turistice înregistrează vârfuri sezoniere în HoReCa.
Cele mai reduse oferte de joburi sunt în județele Mehedinți, Vrancea, Covasna, Caraș-Severin și Teleorman, unde oferta este mult mai redusă, fiind de ordinul sutelor.
