Puterea de cumpărare a românilor a crescut în 2025. Totuși, diferențele dintre regiuni sunt printre cele mai mari din Europa, arată studiul „NIQ GfK – Purchasing Power Europe 2025”.

Brașovul, printre județele „bogate” din România

România se află pe locul 31 din cele 42 de țări europene. Puterea de cumpărare este de 11.105 euro pe cap de locuitor, adică 55% din media europeană, scrie Hotnews.

Brașovul se află în top 5 cele mai bogate județe din România. Clasamentul puterii mari de cumpărare din România arată în felul următor:

  • București + Ilfov;
  • Cluj;
  • Timiș;
  • Sibiu
  • Brașov;

Sunt urmate foarte aproape de județele:

  • Alba;
  • Argeș;
  • Constanța;
  • Prahova;
  • Arad.

La extrema cealaltă se află Vaslui, Botoșani, Teleorman, Mehedinți și Călărași. Aceste județe au cea mai mică putere de cumpărare.

Sursa foto: NIQ GfK – Purchasing Power Europe 2025

Datele studiului arată că bucureștenii au 22.676 de euro anual pentru cheltuieli și economii, de 4,2 ori mai mult decât vasluienii. Aici, puterea de cumpărare este de doar 5.379 de euro pe cap pe locuitor.

București se ridică la nivelul orașelor din sudul Poloniei și vestul Cehiei, privind puterea mare de cumpărare. Între timp, celelalte județe din România au venituri sub media europeană.

Discrepanță între marile și micile orașe din România

În orașele mari din România, salariile au depășit 1.500 de euro net, iar nivelul de trai este apropiat de cel din sudul Europei. Însă, în mediul rural și județele monoindustriale, cheltuielile depășesc 70% din bugetul familiei, iar veniturile sunt de 600-700 de euro lunar.

Un român are 11.105 euro pe an, dar suntem în spatele Poloniei, care are 14.156 de euro, și a Cehiei, care are 16.928 de euro. În plus, ne apropiem de Bulgaria, care în 2015 era la jumătatea nivelului românesc.

Comparația cu statele din vestul Europei arată decalajul uriaș. Un neamț are 29.566 de euro, iar un danez 33.211 euro.

Cu toate acestea, România se află printre țările cu cele mai rapide creșteri procentuale ale venitului disponibil din ultimii ani. Dar, creșterea puterii de cumpărare nu înseamnă și o îmbunătățire a nivelului de trai. Inflația din ultimii ani a dus la cheltuieli mai mari.