În Brașov, în perioada următoare vor avea loc evenimente care vor pune accent atât pe sănătatea mintală, cât și pe cea fizică. În ședință, Consiliul Local a aprobat miercuri trei evenimente dedicate sănătății mintale, fizice, dar și interacțiunii umane.

Detox mintal în august

Festivalul Afect al Fundației Hera va avea loc în perioada 22- 24 august 2025.

În cadrul evenimentului, brașovenii vor putea urmări proiecții de film și vor putea participa la dezbateri la Cinema Astra. Activitățile din sfera psihologică se vor desfășura în natură, iar oamenii vor fi înconjurați de istorie. Locul ales pentru ateliere, yoga și discuțiile cu psihologii este în jurul Cetățuii.

„Sănătatea mintală este o problemă publică, nu una privată. O ignorăm cu prețul suferinței altora – a copiilor, a adolescenților, a părinților care nu mai știu unde să caute ajutor. A le vorbi celor care au nevoie, acolo unde pot fi găsiți- în parc, în oraș, în mijlocul vieții- este un gest de responsabilitate, nu de invazie”, se arată într-o postare de pe Facebook a Festivalului Afect.

Plimbare pe bulevard

În septembrie, punem orașul la cale. Brașovenii, de la mic la mare, sunt așteptați între 20-21 septembrie 2025, la „Street Delivery Brașov – ediția a 5-a”, să se plimbe pe Bulevardul Eroilor, de la Star la Modarom. Și nu pe trotuare, ci pe strada principală care va fi închisă circulației și deschisă pietonilor.

Oamenii sunt încurajați să participe activ la discuții și dezbateri legate de urbanism, mobilitate și civism.

Tema din acest an „Sub semnul întrebării?” reprezintă un apel public de idei unde tinerii pun întrebări despre oraș ce pot fi transformate în intervenții civice sau artistice.

Vor fi și workshop-uri de machetare urbană și dezbateri pe diferite teme referitoare la îmbunătățirea orașului. Ideile urbanistice, propunerile și mersul pe jos vor fi îmbinat cu dans contemporan, momente artistice și activități pentru toate vârstele.

Împreună cu partenerii ediției, am gândit Street Delivery, Gen ca o platformă care invită la dialog între generații, un loc unde se întâlnesc ideile care schimbă orașul în bine. E un scenariu pe care îl testăm doar trei zile pe an, dar de fiecare dată ne imaginăm că asta ar putea fi normalitatea spațiului public: să îl simțim al nostru”, a transmis Timea Honț, director festival Street Delivery Brașov, pe IQads.

Cursa caritabilă internațională, organizată și la Brașov

În același timp, între 19 și 21 septembrie 2025 va avea loc evenimentul „Bimbo Global Race”. Cursa competitivă va începe la Lacul Noua, va continua pe drumul forestier Crucur, iar sosirea va fi tot la lac. Traseul are o lungime de circa 4,5 km.

Pot participa chiar și familiile la o cursă non-competitivă. Vor alerga două ture în jurul Lacului Noua, un traseu de circa 1,4 km.

Și copiii pot alerga pentru o cursă non-competitivă, o singură tură în jurul lacului, 700 de metri.

În plus, lângă lac va fi organizat un concert caritabil.

Evenimentul se organizează în acest an în 34 de țări, printre care România, Argentina, Brazilia, Canada, Columbia, Costa Rica, Chile, Ecuador, China, India, Peru, Spania, Portugalia, SUA, Mexic, Uruguay și altele.

Participanții au alergat în 2024 pentru a dona câte o pâine pentru persoanele nevoiașe. Fiecare om care s-a alăturat maratonului a însemnat 20 de felii de pâine donate. În total, Bimbo și-a propus să doneze 100.000 de felii la cursa de anul trecut.

Toate evenimentele au acces liber.