Brașovul își extinde flota de transport public electric prin achiziția a 88 de autobuze electrice, parte dintr-un program mai amplu de modernizare care urmărește eliminarea treptată a vehiculelor diesel din municipiu și tranziția către un sistem de mobilitate urbană sustenabil.
Municipalitatea a semnat contractul pentru livrarea noilor autobuze, care vor fi integrate în rețeaua de transport operată de RATBV.
Odată cu această achiziție, orașul se apropie de obiectivul unui transport public bazat integral pe mijloace nepoluante, completate de troleibuze și autobuze hibride deja aflate în circulație.
Flotă modernizată și infrastructură de încărcare nouă
Pe lângă vehiculele electrice, proiectul include și instalarea a 64 de stații de reîncărcare. Acestea vor fi de două tipuri: încărcare lentă, amplasate în zonele de garare, și stații rapide, care vor fi instalate pe traseele principale ale autobuzelor.
Livrarea autobuzelor este prevăzută etapizat, iar infrastructura de încărcare va fi instalată anterior punerii în circulație a vehiculelor, pentru a permite integrarea acestora în rețeaua de transport.
Reconfigurarea traseelor și transport pentru elevi
Noile autobuze vor fi introduse pe liniile urbane operate de RATBV. Iar autoritățile locale pregătesc și o reorganizare a traseelor. Sunt vizate în special rutele cu flux ridicat de călători. Dar și zonele cu cerere mai redusă, unde vor fi adaptate frecvențele de circulație.
Un accent va fi pus și pe transportul elevilor, prin crearea unor circuite dedicate care să faciliteze deplasarea către școli și licee din municipiu, inclusiv din cartierele Brașovului.
Caracteristici tehnice și capacitate
Autobuzele electrice au o lungime de aproximativ 10,8 metri. Acestea pot transporta până la 76 de pasageri, dintre care 26 pe scaune. Vehiculele sunt dotate cu:
- rampă pentru accesul persoanelor cu dizabilități
- aer condiționat separat pentru pasageri
- sisteme de siguranță moderne
Autonomia declarată depășește 440 de kilometri, iar viteza maximă este limitată electronic la 70 km/h.
Investiție de peste 180 de milioane de lei
Valoarea contractului se ridică la peste 187 de milioane de lei fără TVA. Inițial, achiziția trebuia finanțată prin fonduri europene. Însă proiectul nu a mai respectat termenele inițiale de implementare, iar finanțarea nerambursabilă a fost pierdută.
În prezent, autoritățile caută noi surse de finanțare, astfel încât o parte din costuri să poată fi acoperită din fonduri externe, restul urmând să fie suportat de la bugetul local.
Odată finalizată investiția, Brașovul va dispune de una dintre cele mai moderne flote de transport public din țară, cu accent pe reducerea poluării și creșterea confortului pentru pasageri.
