Brașovenii din Răcădău au licitat, săptămâna trecută, pentru locurile de parcare. Întreaga organizare a fost aspru criticată chiar pe pagina de Facebook a Primăriei, unde și-au scris nemulțumirile, în secțiunea comentariilor.

Brașovenii reacționează

3.850 de lei/an pentru un loc de parcare este suma record în urma licitațiilor. Pe lângă prețurile foarte mari ale parcărilor, oamenii se plâng de faptul că au fost nevoiți să își petreacă mai bine de jumătate din zi la licitație.

Brașovenii nemulțumiți spun că procedura de licitații pentru parcare ar trebui digitalizată, mai ales că evenimentul are loc în timpul programului de muncă și nu durează deloc puțin.

În plus, un utilizator scrie că la licitația din Răcădău nu se înțelegea nimic.  Că organizatorii primăriei nu au lămurit cetățenii, cere au plecat mai confuzi decât au venit.

A fost un haos total la licitație, parca eram în anii ’90. Fără să mai vorbim că soluția asta nu face decât să învrăjbească vecinii. Era greu să copiați modelul dintr-un oraș din Franța sau Germania?? Dar probabil că nu dați 2 bani pe cetățenii plătitori de taxe”;

„Primăria Municipiului Brașov, spuneți-le oamenilor și că licitația durează aproape 8 ore.  Cam atât de organizați sunteți”;

„Primăria Municipiului Braşov dar despre ce organizare vorbim? În Cartierul Răcădău NU a fost nicio organizare, eram ca la piață, nu se înțelegea nimic, am primit informații contradictorii și în final am plecat fără niciun rezultat! Vi se pare normal???? Să se organizeze o licitație în timpul programului de muncă, să stai 5 ore??? Și dacă trimiți cererea online oricum este ÎNCĂ în lucru!!”, au scris unii locuitori în comentariile postării de pe Facebook a Primăriei Municipiului Brașov.

Această prezentare necesită JavaScript.

De la stat în ploaie, la stat în soare la licitații

Condițiile în care s-au organizat licitațiile pentru parcări nu au fost cele mai bune. La prima procedură, oamenii au stat în ploaie și au așteptat până s-au pus la punct probleme tehnice.

La ultima licitație, oamenii se plâng că au stat în soarele dogoritor ore în șir.

„De digitalizare ați auzit??? Se poate face licitație sau atribuire și online fără să țineți oamenii o zi întreagă în soare ca în evul mediu. Gândim și noi puțin sau cerem prea mult de la voi?”, a scris un alt utilizator.

Brașovenii vor digitalizarea licitațiilor pentru parcări

Oamenii au ironizat situația și spun că licitațiile ar trebui făcut cu hârtii de pergament.

„Eu zic că trebuia făcută licitația cu hârtii de pergament și la umbra calului. Doar nu trăim în 2025, când totul poate fi făcut online. Iar 300 lei pe lună pe un loc de parcare e încă puțin, având în vedere cât costă achiziția unui loc de parcare. Nu vorbim de un serviciu social aici…”, a reacționat un utilizator.

Alții scriu că în ultimii ani procedura de licitații nu s-a modernizat și nu se ridică la nivelul tehnologiilor din prezent.

„Abia aștept o jumătate de zi de îmbulzeală și o arie de voci cu diverse tonalități. Data trecută a fost acum 9 ani, din spusele celor care au participat deja pare ca nu am ajuns nici acum în sec. 21”, a scris un alt utilizator.

Chiriile parcărilor nu sunt pe placul oamenilor

Sumele uriașe la care au ajuns parcările reprezintă un alt subiect care nemulțumește oamenii.

„Mi se pare o bătaie de joc să licitezi un loc pe atâția bani! Asta s-a și căutat cu inițiativa asta, nu că erau nereguli, ci doar să stoarcă niște bani, cât mai mulți. O altfel de situație nu există nicăieri în țara asta!”;

„Sistemul acesta de alocare a locurilor de parcare de pe domeniul public către persoane fizice care dispun de el 24/24, 7/7 zile nu există în Europa. Este, cel mai probabil, invenția actualului primar al Brașovului. Sistemul, cu foarte puține excepții (sectorul 3 din București, parcă), nu se practică nici măcar în alte orașe din România. Este inimaginabil să dai cuiva un loc pe domeniul PUBLIC, care să fie blocat permanent, e o aiureală. Are atâtea defecte, că nici nu le mai enumăr. În loc să copieze sisteme funcționale din țări civilizate, administrația locală creează aberații urbanistice…”, mai scriu alți brașoveni.

Primăria vrea digitalizarea licitațiilor pentru parcare

Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei, ne-a transmis că municipalitatea are în vedere digitalizarea procedurilor de licitații. Dar, pentru că acestea nu s-au mai organizat de mult timp, primăria nu a avut timpul necesar pentru a digitaliza procedura.

„Obiectivul este de digitalizare a sistemului, Am demarat procedura în sistemul clasic pentru că nu s-au mai organizat de mult astfel de proceduri și era o așteptare foarte mare din partea brașovenilor”, a declarat Toarcea.

În plus, Sorin Toarcea soune că oamenii pot alege și alte locuri de parcare, nu doar cele din fața blocului. În urma tuturor licitațiilor, ar fi rămas parcări libere pe care nimeni nu „se bate” pentru că sunt mai departe. Prețurile parcărilor pornesc de la 120 lei/an și pot ajunge până la 156 lei/an.

„Un loc de parcare este între 120 de lei/an până la 156 de lei/an. Având în vedere că la aproape toate procedurile au rămas locuri libere, nu îi oprește nimeni să nu își ia la tariful minim, dar poate nu este chiar în fața geamului”, a mai transmis Sorin Toarcea.

Următoarele licitații

Astăzi, pe 12 august oamenii vor licita pentru locurile de parcare cei care locuiesc pe străzile:

  • Muncii nr.7-21 (partea impară)
  • Vârful cu Dor nr.5-11 (partea impară)
  • Padina
  • Eftimie Murgu
  • Vasile Alecsandri nr. 10 bl. D1 și nr. 35
  • Tâmpei nr. 7-15 (partea impară) și nr. 6-16 (partea pară)
  • Arțarului
  • Ghindei
  • Carpenului
  • Măcieșului
  • Valea Cetății nr.1-13 (partea impară)
  • Jepilor nr. 2-14 (partea pară) și nr.5-15 (partea impară)
  • Diana.

Pe 14 august va avea loc licitație pentru locurile de parcare de pe:

  • Valea Cetății nr.15-33A (partea impară)
  • Zmeurei
  • Jepilor nr.22-50 (partea pară) și nr.17-21 (partea impară)
  • Fragilor
  • Aluniș
  • Mestecăniș
  • Molidului nr.37-41 (partea impară)
  • Molidului 43 A și Molidului 43 B.

Următoarele licitații vor avea loc în Noua și Astra 2, zona dintre Calea București și str. Carpaților.