Benzina și motorina s-au scumpit, după ce Guvernul a decis să crească accizele. Față de ziua de ieri din 2025, 31 decembrie, la 1 ianuarie 2026 prețul benzinei a crescut cu 34 de bani pe litru. Prețul motorinei a crescut cu 31 de bani litru.

Scumpirea din această noapte a venit după mai multe ieftiniri – 9  consecutive.

CÂT COSTĂ CARBURANȚII ÎN BRAȘOV

După scumpirea de azi-noapte, peco-online.ro a indexat noile prețuri.

Iată exemple de prețuri de la pompele benzinăriilor:

Petrom Brasov Calea Bucuresti       benzina  7.60 lei   motorina    7.78 lei

Lukoil Brașov, Strada Griviței          benzina  7.72 lei   motorina    7.80 lei

Mol Brasov, Calea Bucuresti             benzina  7.68 lei   motorina   7.85 lei

CÂT SUNT TAXELE DIN PREȚUL CARBURANȚILOR

Mai mult de jumătate din prețul carburaților ajunge în taxe și impozite.

Procentul de taxe la benzină standard este de 55%, iar la motorină de 50,5%. Media europeană este de 57,3% la benzină, 51,3% la motorină.

Potrivit calendarului fiscal deja stabilit, accizele de la carburanți, majorate anterior la 1 august, au crescut din nou de azi.

Astfel, acciza pentru benzină urcă de la 2,78 lei/litru la 3,06 lei/litru. Iar cea de la motorină de la 2,55 lei/litru la 2,80 lei/litru.