Vineri seara, la Cinematograful ASTRA din Brașov a avut loc o proiecție de excepție. Filmul documentar „Becoming Led Zeppelin”, realizat în 2025, în regia lui Bernard MacMahon și după scenariul lui Allison McGourty, a fermecat publicul care a umplut sala. La final, spectatorii nu au contenit să se oprească din aplauze. Pelicula a rulat în cadrul RROMA Film Festival. Prezenți la eveniment au fost și realizatorii filmului.
Un film de excepție la Cinema ASTRA
Nu trebuie să fii neapărat fan al formației legendare din Marea Britanie ca să apreciezi creația artistică care a rulat ieri, începând cu ora 18:00, la Cinema ASTRA. Pelicula difuzată în cadrul celei de-a patra ediții a RROMA Film Festival i-a ținut pe brașoveni, turiști și invitații prezenți ațintiți cu ochii la marele ecran.
Acesta este primul film care spune povestea legendarei trupe formate din artiști de talie mondială Robert Plant (voce), Jimmy Page (chitară), John Paul Jones (bas) și regretatul John Bonham (tobe), decedat în 1980.
Filmul, deși documentar la bază, este o adevărată operă de artă. În cadrul acestuia, interviuri realizate cu cei trei membri încă în viață ai formației, precum și un interviu rar, găsit cu greu de autori, cu toboșarul John Bonham, se amestecă cu filmări rare, fotografii nemaivăzute, articole de presă, dar și secvențe ale evenimentelor importante din acea perioadă. Astfel, se creează o simbioză perfectă, acompaniată de sunetul unic, greu de descris în cuvinte, al celei mai inovatoare formații ale acelor vremuri (poate chiar dintotdeauna).
Led Zeppelin este cunoscută în primul rând pentru fuziunea dintre blues-ul american și hard rock, la realizarea hiturilor lor inconfundabile precum „Whole Lotta Love”, „Black Dog”, „Heartbreaker” sau „Immigrant Song” au contribuit și originile rome ale lui Robert Plant, vocalistul formației.
Filmul explorează astfel originile tuturor membrilor trupei, născuți și crescuți în Anglia imediat după Al Doilea Război Mondial. De asemenea, prin film, spectatorii au putut vedea și înțelege de unde a provenit dragostea lor pentru muzică și artă, dar și cum s-a născut stilul lor unic.
Cum a cucerit Led Zeppelin lumea
În 1968, trupa Yardbirds, din care făcea parte Jimmy Page, se destramă. Convins că poate avea succes într-o nouă formulă, el caută membri noi. Astfel, în vara anului 1968, Robert Plant, Jimmy Page, John Paul Jones și John Bonham se reunesc într-o primă repetiție. Page a declarat despre această repetiție că le-a schimbat tuturor viața. Vocalistul Robert Plant a descris experiența ca fiind una explozivă. Toți membrii trupei s-au simțit conectați. Astfel, pleacă într-un turneu în țările Scandinave. Restul este istorie.
Denumirea trupei s-a schimbat ulterior în Led Zeppelin. Deși muzica lor nu a prins bine inițial în Marea Britanie, ea a explodat în Statele Unite. Au semnat cu Atlantic Records și au mers în primul lor turneu în SUA în 1969. În octombrie 1969, formația lansează cel de-al doilea album, Led Zeppelin II. Albumul ajunge pe locul 1 în Billboard, înlocuind pentru prima dată albumul „Abbey Road” al formației The Beatles. Timp de luni de zile, formația a mers în turneu în Marea Britanie și SUA, cunoscând un succes aproape nemaiauzit până atunci.
Toate aceste evenimente sunt prezentate pe larg în film, acompaniate de filmări rare din timpul concertelor lor, dar și de mărturii ale membrilor. Nu doar muzica te cucerește văzând acest film, ci și dragostea pe care autorii au pus-o în realizarea lui.
Realizarea filmului a durat cinci ani
Niciun alt film nu a mai fost făcut despre formația Led Zeppelin, în ciuda faimei lor. Membrii nu au fost niciodată de acord, iar până la destrămarea formației, potrivit membrilor, trupa comunica în doar două feluri: concerte și albume. Puține interviuri au fost realizate cu membrii trupei, care evitau presa.
A fost nevoie de doi oameni extrem de pasionați de muzică, artă și film pentru nu doar a primi acordul membrilor, dar a și le lua interviuri pentru acesta.
Bernard MacMahon și Allison McGourty sunt cunoscuți pentru cercetările lungi și extraordinar de amănunțite pe care le-au făcut pentru „American Epic” (difuzat joi, tot în cadrul festivalului). Bernard MacMahon a mărturisit ieri, în cadrul RROMA Film Festival, că după finalizarea acestui proiect a dorit să descopere și să prezinte lumii în continuare povești nespuse.
Cinci ani au durat cercetările pentru realizarea filmului. Cea mai dificilă parte a fost căutarea detaliilor despre viețile membrilor înaintea formării trupei, dar și a unui interviu cu John Bonham. Au găsit unul în Arhivele Australiene după lungi căutări. După ce le-au arătat membrilor materialele, aceștia au fost profund impresionați. Au acceptat să facă filmul și datorită faptului că Jimmy Page este fan al filmului „American Epic”.
„Când m-am întâlnit cu cei de la Led Zeppelin, le-am arătat materialele pe care le-am găsit și ei au spus să-l facem. Tot ce vedeți în film este tot ceea ce am găsit. Jimmy Page, m-a întrebat: «De unde ai aceste lucruri?»
În momentul în care faci un film și foarte multe lucruri din film nu erau știute de subiecții filmului, știi că au meritat cei cinci ani.
Managerul Peter Grant smulgea filmul din camerele oamenilor care filmau la concerte.
Led Zeppelin a decis că nu face interviuri televizate. Singurele lor moduri de comunicare erau prin discuri și concerte.
Am găsit interviul cu John Bonham după ce am aflat că la Sydney erau mii de casete nemarcate și organizatorii festivalului la care ne aflam acolo ne-au ajutat să îl găsim”, a spus Bernard MacMahon.
Ministrul Culturii prezent în sala de cinema
Ministrul interimar al Culturii Demeter Andras Istvan a fost prezent la difuzarea filmului. El a ținut un discurs despre importanța culturii și a festivalurilor multiculturale în România.
RROMA Film Festival continuă
Festivalul va continua și în weekend. Sâmbătă, 5 septembrie 2026, la Centrul Cultural de la Augustin, între orele 11:00-18:00, sunt prezentate publicului filmele din cadrul competiției.
Printre filmele tematice aflate în competiție, inspirate de cultura romă, se află scurtmetraje din Serbia, Ungaria, Macedonia, Mexic, Grecia, Polonia, Franța, Germania, Marea Britanie, Bosnia și România, inclusiv creații cinematografice premiate la festivaluri internaționale.
Seara va avea loc o petrecere autentică la lumina focului, care va încinge atmosfera din Parcul Primăriei din Augustin. Aceasta va începe la ora 20:30.
Duminică, 6 septembrie, la Centrul Cultural al Comunei Augustin, publicul va avea ocazia să-l reîntâlnească pe actorul și regizorul Rudy Moca, prezent pentru a susține un masterclass cu tema „De ce RROMA Film?”, începând cu ora 12:00, cu ocazia galei de premiere.
Festivalul se încheie duminică la ora 18:00, la Bastionul Țesătorilor, unde va avea loc gala de premiere. Seara va începe cu un moment unic în istoria festivalurilor de film, evocarea unui film pierdut. Este vorba de filmul realizat de regizorul Laurențiu Damian, în anul 1984. Pelicula este dedicată romilor corturari și căldărari din localitatea Costești. Tot aici va avea loc un spectacol al Cvartetului Gaudeamus al Filarmonicii din Brașov. Festivalul se încheie cu proiecția filmului „Malul Vânăt”.
La toate aceste evenimente, intrarea este liberă.
