Execuția lotului 3 din Autostrada Sibiu-Făgăraș a ajuns la 48%, a anunțat președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea.

Execuția unui lot din A13 a ajuns aproape la jumătate

Lucrările la tronsonul 3 Arpașu de Jos (DN 1)-Sâmbăta de Sus (DJ 105B), cu o lungime de 17,61 km, au ajuns la 48%.

Constructorul a executat 87% din lucrările la terasamente, a turnat fundația de balast pe mai mult de jumătate din suprafață și, pe anumite porțiuni, a început lucrările la partea carosabilă prin așternerea stratului de bază și a celui de legătură. De asemenea, sunt în fază avansată lucrările de betonare a podurilor și cele de construcții metalice.

Autostrada Sibiu–Făgăraș este unul dintre cele mai mari proiecte rutiere aflate în execuție în România. Valoarea contractului este de 6,4 miliarde de lei, fără TVA. Finanțarea este asigurată prin Programul Transport 2021–2027. Lucrările sunt executate de compania turcă Makyol.

Șoseaua va asigura o legătură rutieră rapidă și modernă între județele Sibiu și Brașov, pentru transportul de persoane și de mărfuri în centrul României. Autostrada, care va avea o lungime de 68 km, trebuie finalizată până la finalul anului 2028.

Drumul de mare viteză este alcătuit din 4 loturi:

· Lotul 1 (Boița – Avrig) – 14,2 km,

· Lotul 2 (Avrig – Arpașu de Jos) – 19,92 km

· Lotul 3 (Arpașu de Jos – Sâmbăta de Sus) – 17,61 km

· Lotul 4 (Sâmbăta de Sus – Făgăraș) – 16,26 km