Autostrada de pe Valea Prahovei se lasă așteptată mai bine de 30 de ani. Acum, proiectantul și autoritățile nu reușesc să ajungă la o înțelegere, iar contractul de revizuire a studiului de fezabilitate a fost suspendat timp de trei luni, scrie Economica.
Proiectul autostrăzii de pe Valea Prahovei, suspendat
„Autoritatea Contractantă, în temeiul articolului 28, suspendă contractul de servicii pentru o perioadă de 3 luni de zile, începând cu data de 21 martie 2025”, se arată în fișa proiectului „Autostrada București – Brașov, tronson Ploiești – Brașov” de pe site-ul CNIR.
În luna februarie 2025, proiectul a fost predat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) spre Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR). În luna aprilie, proiectantul ar fi trebuit să pună la dispoziție studiul de fezabilitate revizuit, dar din cauza numărului mult prea mare de foraje propus, CNIR a decis suspendarea contractului până la data de 21 iunie 2025.
Proiectul autostrăzii, o nouă barieră. Bariera SF
Studiul de fezabilitate (prescurtat în documentele oficiale SF), revizuit pentru segmentul Comarnic – Brașov, nu a fost finalizat, iar contractul a fost suspendat, lăsând în suspensie și termenul de finalizare.
„De la data semnării de către ultima parte (CNAIR S.A) a actelor adiționale de subrogare, Prestatorul a transmis temele de proiectare pentru investigațiile geotehnice aferente sectoarelor 3 – 8 (km 26+500 – km 101+500), pentru un total de 127.000 m de foraj. Ca urmare a analizei temelor de proiectare transmise, având în vedere faptul că în cadrul contractului au fost estimați 33.000 m, la nivelul CNIR S.A. s-au analizat temele de proiectare, iar acestea au fost înaintate către Prestator.
În prezent, Prestatorul urmează să formuleze un răspuns la analiza efectuată de către CNIR S.A. asupra temelor de proiectare.
În concluzie, la data prezentei având în vedere faptul ca temele de proiectare pentru investigații geotehnice nu sunt aprobate, nu sunt demarate activitățile in teren pentru efectuare de investigații geotehnice.
Referitor la angajamentul Prestatorului (Consitrans SRL), vă transmitem că acesta a invocat art. 1556 din Codul Civil, Excepția de neexecutare de către Beneficiar a obligațiilor asumate prin Contractul de servicii până la aprobarea temelor de proiectare pentru investigații geotehnice. Practic, contractul pentru realizarea Studiului de Fezabilitate a fost suspendat până la data de 21.06.2025”, au transmis reprezentanții CNIR.
Șoferii nu scapă de aglomerația de pe DN1
Cu toate acestea, proiectantul a asigurat, în luna februarie, că va continua colaborarea cu CNIR pentru a găsi cea mai bună soluție privind proiectarea pentru autostrada de pe Valea Prahovei.
„Consitrans va continua buna colaborare pentru a găsi soluțiile optime de continuare a proiectării pentru Autostrada Ploiești – Brașov și asigură Beneficiarul și publicul că va preda o documentație de calitate”, a declarat proiectantul.
Reprezentanții asociaților pentru dezvoltarea infrastructurii spun că începerea construcției autostrăzii va mai dura ani buni, astfel că șoferii sunt nevoiți să circule în aglomerația de pe DN1.
Autostrada A3 Ploiești-Brașov, ar urma să aibă o lungime de 112 kilometri și ar porni din zona de sud a municipiului Ploiești, în continuarea segmentului A3 București-Ploiești, va trece prin sectorul A3 Râșnov-Cristian, deschis în 2020 și se va încheia în Codlea. De aici, A3 se va conecta printr-un nod de mare viteză cu A13 Sibiu – Făgăraș – Brașov, respectiv A13 Brașov – Bacău. Costul lucrării este de 46,5 milioane de lei, fără TVA.
Coada de mașini de pe DN1 pare să fie singurul lucru durabil. După 30 de ani, autostrada Comarnic-Brașov devine prima „autostradă suspendată”. În timp.