Parcul Metrom va avea auditul financiar asigurat de firma fostei șefe a Fiscului, Antoanella Mariyeane Drăgoi, condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare, în 2012.
În acest sens a fost supus aprobării un proiect de hotărâre de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean Brașov. Astfel, firma Transilvania Audit and Fiscality S.R.L., a lui Drăgoi, va fi auditorul financiar al Adunării Generale a Acționarilor la Societatea Metrom Industrial Parc S.A. (AGA).
Fosta șefă a Fiscului din Predeal a avut probleme cu legea
În 2012 a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru fraudarea rambursării de TVA.
Soțul ei, Liviu Cezar Drăgoi, a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare pentru aceeași infracțiune.
El ar fi cumpărat terenuri la prețuri foarte mici în Săcele. Apoi, le-a vândut la prețuri mult mai mari către firme ale apropiaților. Pretextul folosit era dezvoltarea unor investiții turistice.
De aceea ar fi cerut rambursările de TVA, dar nu avea intenția de a face investițiile. În plus, plățile ar fi fost aprobate chiar de soția sa, ca șefă a Fiscului din Predeal, scrie Monitorul Express.
De asemenea, în 2016, cei doi au încercat să dea în plată un imobil către CEC Bank. Însă Direcția Națională Anticorupție a fost sesizată. Ei voiau să achite un împrumut la CEC, potrivit Profit.ro.
Legea de la acea vreme, de la finalul anului 2015, permitea oricărei persoane fizice să achite un împrumut în aproape orice condiții.
Imobilul pe care soții Drăgoi voiau să-l vândă CEC-ului era sub sechestru din 2015. Ei au fost executați silit de CEC pentru un credit din 2008 ipotecar. Astfel, au rămas fără mai multe terenuri din Ozun, județul Covasna.
Antoanella Mariyeane Drăgoi a fost propusă în Consiliul de Administrație al Companiei Apa
Antoanella Mariyeane Drăgoi a fost propusă, în urmă cu trei luni, ca membru al Consiliului de Administrație al Companiei Apa Brașov de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară în Domeniul Apei din Județul Brașov (ADIDAJ). După o numire provizorie și-a dat, însă, demisia.
Firma fostei șefe a Fiscului din Predeal, aleasă prin atribuire directă
Cu tot trecutul tumultos și controversat al soților Drăgoi, AGA Metrom a atribuit direct contractul auditorului financiar Transilvania Audit and Fiscality SRL.
Au fost două încercări anterioare la care nu s-a prezentat nimeni și nu a fost nicio ofertă în SEAP, a declarat Petru Nechifor, reprezentantul AGA Metrom. Acesta spune că AGA nu are rolul de a verifica achizițile. Astfel, AGA nu a verificat și administratorul firmei, ci doar firma.
„Persoana fizică nu este același lucru cu societatea. Societatea nu are interdicție și îndeplinește toate condițiile pentru a asigura serviciile de audit financiar”, a explicat Petru Nechifor.
Proiectul a fost astăzi aprobat.
