Angajații de la Fabrica de Pulberi din Făgăraș au protestat pentru a doua zi. De data aceasta, au intrat în biroul directorului pentru a vorbi cu el despre cerințele lor. Doar că acesta nu a vrut să discute cu oamenii.

Angajații încearcă să lămurească soarta lor

Ședința consiliului de administrație (CA) trebuia să aibă loc astăzi. Marian Dumitru, un membru din CA, le-a spus oamenilor că va vorbi cu ei, dar doar la 11.00, potrivit Monitorul de Făgăraș.

,,Noi stăm pe holuri la biroul conducerii, iar ei fug de noi. Marian Dumitru ne spune că ne va primi la ora 11.00. Le este frică de noi, dar nici nu vor să schimbe ceva. Noi rămânem aici până ne sunt rezolvate revendicările. Vrem ca directorul general să fie demis”, au spus angajații.

La ora 11.00 însă, le-a cerut să pună pe hârtie cererile lor. Deși acesta există încă de ieri.

Am contactat directorul general al fabricii pentru un punct de vedere, dar până la acest moment nu am primit răspuns.

Revendicările angajaților

Angajații au ieșit și ieri la protest. Aceștia sunt nemulțumiți că au primit salarii mai mici din cauza producției oprite, și tichete de masă de doar 400 de lei. În condițiile în care directorul economic și directorul tehnic au primit mult mai mult decât angajații, a spus Lucian Cupu, președintele sindicatului Nitramonia Rompiro.

Ei vor program de 6 ore în fabricație, condiții speciale, securitate și siguranță în instalațiile de producție.

În plus, cer intervenția ministrului Radu Miruță pentru a reporni instalațiile de producție. Ele sunt nefuncționale de 90 de zile.

Și ieri angajații au încercat să discute cu directorul, dar Lucian Cupu a spus că a vorbit doar pe lângă subiect.

Președintele sindicatului ne-a explicat că Fabrica de Pulberi din Făgăraș nu are datorii și făcea profit. Din cauza instalațiilor care au fost oprite, producția a încetat de 3 luni.

În plus, ministrul Radu Miruță a demis directorul special.