Spitalul Clinic Județean de Urgență se confruntă cu o anchetă a Parchetului, după ce o tânără mamă, de 19 ani, a trecut într-o singură zi de o stare bună la una critică și nu a mai putut fi salvată.

Născuse un copil sănătos la Maternitatea Brașov, iar marți trebuia să fie externată, precizează radiobrasovfm.ro.

Dintr-o dată, mamei i s-a făcut rău. A fost dusă de urgență la Spitalul Județean Brașov, pentru că maternitatea  nu are resurse să gestioneze cazurile grave. Dar nici la Spitalul Județean nu a putut fi salvată. Cel mai probabil, cauza ar fi fost „necroză uterină”, spune aceeași sursă.

„Marți era propusă pentru externare, era în curte, fără niciun semn de alarmă în cele trei zile cât a fost internată, cu parametrii biologici buni. I s-a făcut rău și a spus că nu mai poate merge, după cum este menționat în foaia de observație. Pacienta a fost examinată de urgență și s-a constatat, în principal, o cianoză, adică o modificare de culoare a membrelor inferioare și superioare. Deci arăta ca și cum sângele nu mai ajunge la mâini și la picioare. Ca urmare, s-a suspectat un eveniment de coagulare, o tromboză severă, nu se știa cât de extinsă.”, a precizat Andrei Iacovache, purtătorul de cuvânt al Maternității Brașov, pentru radiobrasovfm.ro.

Ancheta pentru ucidere din culpă

Pacienta a ajuns de urgență la Spitalul Județean Brașov. Acolo au ajuns și medici de la Maternitatea Brașov, care au adus cu ei ser fiziologic, peste 100 de flacoane, scrie radiobrasovfm.ro. Cu toate acestea, pacienta nu a putut fi salvată.

Poliția Județeană Brașov a transmis Radio România Brașov că Parchetul a deschis un dosar penal de ucidere din culpă.

Spitalul Județean Brașov nu a dat, până la această oră, un punct de vedere clar referitor la cauza morții tinerei mame, care mai avea acasă un copil de un an.

„În contextul în care pentru cazul prezentat se efectuează cercetări de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov în urma sesizării de către personalul medical al altui spital din municipiul Brașov, consideram ca orice afirmație făcută în spațiul public cu privire la acest caz nu este oportună în lipsa unor date certe privind cele întâmplate. În schimb regretând profund cele întâmplate consideram ca în această situație ar trebui așteptate si concluziile celorlalte instituții abilitate sa analizeze astfel de cazuri.”, precizează Spitalul  Județean într-un comunicat.

Spitalul anunță astfel că nu această unitate medicală, unde a decedat tânăra, a anunțat autoritățile, ci „alt spital”. Reamintim că la Spitalul Județean Brașov s-a încheiat concursul pentru postul de manager, câștigat de Dan Grigorescu. Motiv pentru care directorul medical și șeful secției Oncologie și-au anunțat demisiile.