Poliția Locală Brașov a transmis un avertisment pentru „scriitorii” de pe Strada Sforii.
Monumentul istoric atrage foarte mulți turiști, dar și vandali, iar pereții acestuia au fost victimele lor.
Amendă pentru scrierea pe pereți
De-a lungul anilor, pereții Străzii Sforii au devenit „pânză” pentru „artiști”. Grafiti, desene, declarații de dragoste, toate apărute pe monumentul istoric. Deși pereții au fost vopsiți în urmă cu câțiva ani, la scurt timp au apărut din nou desene.
Poliția Locală avertizează „artiștii” că aceste fapte constituie contravenție și riscă amenzi uriașe, cuprinse între 3.000 și 6.000 de lei, conform Legii nr. 61/1991 republicată.
„Imprimarea de însemne, înscrieri, desene sau imagini, fără drept, prin orice mijloace, pe pereţii clădirilor, pe garduri sau pe obiecte de folosință comună aflate în locuri publice, precum şi deteriorarea prin orice mijloc a acestora constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 3.000- 6.000 de lei”, a transmis Poliția Locală pe Facebook.
În plus, pe lângă amendă, persoanele implicate în vandalism pot fi obligate să înlăture înscrierile sau desenele de pe pereți. Astfel, ele trebuie să readucă bunul la starea inițială, iar în unele cazuri este necesară chiar refacerea acestuia.
Poliția Locală a transmis că, săptămâna trecută, o tânără dintr-un alt județ a fost amendată după ce a desenat pe pereții Străzii Sforii.
Monitorizarea permanentă a Străzii Sforii, o problemă fără rezolvare
Reamintim că, luna trecută, pe lângă desene, graffiti și înscrisuri, au mai apărut și gume de mestecat pe pereții Străzii Sforii.
Reaminim că Poliția Locală a confirmat la brasovenii.ro că pentru cei care lipesc gume nu pot tăia amenzi, pentru că pur și simplu nu au legislație. Dar îi pot îndepărta. Dar pentru „scriitori”, amenda începe de la 3.000 de lei.
În zonă au fost montate camere de supraveghere, dar „artiștilor” nu le este teamă de ele și le ignoră.
Poliția Locală încearcă să supravegheze locul, deși existența permanentă a unui polițist local în acest loc nu este posibilă, mai ales din cauza măsurilor de austeritate.
Astfel, monitorizarea Străzii Sforii este făcută doar video, dar și de patrulele polițiștilor locali.
