Polițiștii rutieri din Brașov au aplicat peste 200 de sancțiuni într-o singură zi, în cadrul unei acțiuni desfășurate pentru reducerea accidentelor provocate de viteză.

Cele mai multe amenzi au fost date șoferilor care au depășit limita legală.

Aproape 50 de polițiști și 17 radare pe drumurile din județ

Acțiunea a avut loc pe 13 noiembrie și a fost organizată de Serviciul Rutier Brașov împreună cu polițiștii rutieri din celelalte structuri operative din județ.

Controalele s-au desfășurat în două intervale orare, în special în zonele unde au avut loc anterior accidente grave.

Aproximativ 50 de polițiști au monitorizat traficul folosind 17 aparate radar.

158 de șoferi sancționați pentru viteză

În total, polițiștii au aplicat peste 200 de amenzi, în valoare de aproximativ 95.000 de lei. Dintre acestea, 158 au fost pentru depășirea vitezei legale.

În cadrul acțiunii au fost reținute și șapte permise de conducere, dintre care cinci pentru viteză excesivă. Polițiștii au retras și trei certificate de înmatriculare.

Reprezentanții IPJ Brașov le recomandă șoferilor să respecte limitele de viteză și să adapteze permanent modul de condus la condițiile de trafic și de drum.

Poliția anunță că astfel de controale vor continua și în perioada următoare pentru reducerea accidentelor rutiere.