O alunecare de teren a avut loc la Pietrele lui Solomon, în zona spre drumul forestier. Accesul este restricționat din cauză că există riscul de prăbușire al altor arbori.
Acces restricționat din cauza alunecării de teren
Administratorul public Laszlo Barabas și angajații Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență au fost la fața locului.
„După securizarea zonei și după verificarea zonelor de stâncă, pentru a se asigura că nu mai există riscul prăbușirii altor bucăți de stâncă, se va interveni pentru eliberarea drumului. Astăzi dimineață, salvamontiștii vor verifica zona și abia apoi se vor începe lucrările de curățare a zonei”, au transmis reprezentanții Primăriei Brașov.
La finalul lunii ianuarie, circulația pe Drumul Vechi, de la Pietrele lui Solomon, a fost închisă după ce mai multe bucăți de stâncă au căzut pe traseu.
