De Ziua României este posibil ca mirosurile de fasole cu cârnați, grătare și mâncăruri tradiționale gătite în Brașov să fi ajuns la urși. Care au venit aseară la Mall Coresi și azi în cartierul Triaj.

Cel de astăzi a fost la un pas de a fi călcat de o mașină.

Un șofer s-a trezit cu ursul în fața mașinii

Ursul i-a tăiat calea pe o stradă din cartierul Triaj, în zona liceului CFR, potrivit observatornews.

Din fericire, șoferul nu avea viteză și a reușit să frâneze la timp.

Luni seara, alt urs a ieșit la plimbare prin parcarea mall-ului Coresi. Printre luminițe, în căutare de cadouri comestibile, ursul mergea pe la vitrinele magazinelor.

Peste o mie de sesizări privind urșii, în primele 9 luni din 2025

În primele 9 luni ale anului au fost înregistrate 1.094 de cazuri pentru gestionarea prezenței animalelor sălbatice.

Jandarmii au alungat urșii în pădure de 304 ori, 7 urși au fost tranchilizați și relocați. Iar 3 au fost împușcați.

Cele mai multe apeluri au venit din municipiul Brașov și Poiana Brașov (peste 60%) 70% dintre sesizări au vizat prezența urșilor în zone intravilane, adică în apropierea locuințelor, pensiunilor sau spațiilor turistice.