Universitatea Transilvania din Brașov încheie sesiunea de admitere din iulie cu un număr mai mare de candidați care și-au confirmat locul la studiile de licență.

Față de anul trecut, creșterea este de 3%, iar cele mai mari evoluții se înregistrează la mai multe facultăți cu profil ingineresc.

După încheierea celei de-a treia etape de confirmare, la 1 august, 4.156 de candidați admiși la programele de licență cu frecvență și-au confirmat locul. Aceștia vor studia la una dintre cele 18 facultăți ale Universității Transilvania din Brașov.

Potrivit datelor centralizate de universitate, numărul locurilor ocupate este mai mare decât în aceeași etapă a admiterii din 2025 la 14 dintre cele 18 facultăți.

Facultățile inginerești, printre cele mai căutate

Cele mai importante creșteri au fost înregistrate la Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere. Numărul locurilor confirmate este mai mare cu 44% față de anul trecut.

Urmează Facultatea de Știința și Ingineria Materialelor, cu o creștere de 42%, și Facultatea de Inginerie Mecanică, unde avansul este de 29%.

Reprezentanții universității apreciază că rezultatele din această sesiune ar putea reflecta interesul crescut pentru oferta educațională a UNITBV. Dar și încrederea candidaților în calitatea procesului de învățământ și în măsurile adoptate pentru îmbunătățirea experienței academice.

Printre acestea se numără accentul pus pe evaluarea continuă a studenților, măsură care urmărește să încurajeze participarea constantă la activitățile didactice și progresul pe parcursul semestrului.

Scădere la Matematică și Informatică

La polul opus, cea mai mare scădere a fost consemnată la Facultatea de Matematică și Informatică.

Atât numărul candidaților înscriși, cât și al celor care și-au confirmat locul a fost cu peste 45% mai mic decât anul trecut.

Universitatea arată că tendințe similare au fost observate și la alte instituții de învățământ superior din țară.

Printre posibilele explicații se numără schimbarea percepției tinerilor asupra perspectivelor profesionale din domeniul IT. Aceasta vine în contextul transformărilor rapide generate de dezvoltarea inteligenței artificiale.

Înainte de începerea admiterii, Universitatea Transilvania a scos la concurs 5.675 de locuri la programele de licență, dintre care:

  • 2.949 finanțate de la buget 
  • 2.726 cu taxă

Admiterea continuă în sesiunea din toamnă

Universitatea Transilvania din Brașov va publica pe 4 septembrie lista locurilor rămase disponibile pentru sesiunea de admitere din toamnă.

Înscrierile se vor desfășura exclusiv online, până în 11 septembrie 2026.

Informațiile privind programele de studii, locurile disponibile și calendarul complet al admiterii sunt disponibile pe platforma universității.