Brașovul și stațiunile montane din zonă, inclusiv Poiana Brașov, se pregătesc pentru un Crăciun fără iarnă adevărată.

Meteorologii anunță temperaturi mult peste normalul perioadei, ceea ce înseamnă șanse minime pentru zăpadă naturală pe pârtii, chiar în plin sezon turistic.

Directorul ANM, Elena Mateescu, a prezentat la Antena 3 CNN prognoza actualizată pentru finalul lunii decembrie. Săptămâna 15–22 decembrie va fi cea mai caldă din luna decembrie, cu abateri de 2,5 până la 4°C în toată țara.

„Prognoza pe termen scurt, cel puțin până în jurul datei de 20 decembrie, menționează semnalul unor valori de temperaturi mai ridicate decât în mod obișnuit, astfel încât maximele vor avea ecartul între 9 și 14–15°C, cele mai mari valori fiind așteptate în regiunile extracarpatice”, a explicat șefa ANM.

La munte, vremea va fi mult prea caldă pentru menținerea zăpezii, cu temperaturi pozitive ziua și vânt puternic:

„Nu excludem ca în zona montană să consemnăm perioade în care rafalele să atingă 60–70 km/h”, a avertizat Elena Mateescu.

În aceste condiții, Poiana Brașov, Sinaia 1400 sau alte stațiuni de altitudine medie vor depinde aproape exclusiv de zăpada artificială în perioada Crăciunului.

Regimul precipitațiilor va fi deficitar, iar stratul natural de zăpadă va fi greu de format sau menținut, potrivit antena3.ro.

Meteorologii confirmă caracterul atipic al lunii decembrie:

„Am înregistrat 17°C la Pătârlagele și Pitești și 12°C în Capitală, valori cu peste 8–15°C peste normalul datei din calendar.”

Potrivit ANM, chiar și în intervalul 22–29 decembrie temperaturile rămân peste medie:

„Vorbim de o probabilitate ridicată ca cea mai caldă săptămână din luna decembrie din acest an să fie săptămâna 15-22 decembrie […] După care, chiar și săptămâna 22 decembrie – 29 decembrie, chiar dacă abaterile mai scad, vorbim de un ecart între plus un grad până la plus 2°C.”

Când revine iarna la Brașov?

Abia după 29 decembrie, iar mai clar din ianuarie 2026. Temperaturile ar urma să se apropie de normalul perioadei, cu șanse mai mari de ninsori la munte.

Pentru turiștii care ajung de Crăciun la Brașov și Poiana Brașov, concluzia este clară.  Pârtii albe doar cu ajutorul tunurilor de zăpadă, iar iarna autentică rămâne, cel puțin pentru moment, în așteptare.