Polițiștii din Brașov au aplicat, marți, 7 amenzi pentru șoferii care au parcat pe locurile persoanelor cu handicap sau pentru familie.
Și parcarea pe locurile destinate familiilor este amendată
Astfel, polițiștii au amendat 7 persoane care au parcat, fără drept, pe locurile persoanelor cu handicap sau pentru familii. Valoarea totală a amenzilor este de 5.000 de lei.
„Dintre aceste abateri, în ceea ce privește protejarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, a femeilor gravide, precum și a persoanelor însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani, în spațiile de parcare destinate acestora, dar ocupate de conducători auto fără drept, polițiștii au aplicat 7 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora fiind de 5.000 de lei”, a transmis IPJ Brașov într-un comunicat.
Parcarea pe locurile destinate femeilor însărcinate sau a celor însoțite de copii de până la 5 ani este amendată. Sancțiunea poate porni de la 2.000 de lei și poate ajunge până la 10.000 de lei, conform articolului 4 din Legea nr. 280/2023.
Însă au fost aplicate amenzi și pentru alte abateri rutiere, precum conducerea sub influența alcoolului sau a drogurilor.
În total, au fost aplicate peste 40 de amenzi, de aproape 19.000 de lei. De asemenea, pentru alte 5 abateri constatate la regimul rutier, polițiștii au reținut certificatele de înmatriculare.
Amenzi pentru parcarea pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități
Săptămâna trecută, polițiștii au aplicat 91 de amenzi, în trei zile, pentru persoanele care au parcat pe locurile destinate celor cu dizabilități. Valoarea totală a amenzilor a fost de 75.000 de lei.
Amenzile pentru parcarea pe locurile persoanelor cu handicap sunt cuprinse între 2.000 și 10.000 de lei. În plus, șoferul riscă să îi fie ridicată mașina, conform legii nr. 448/2006.