Compania Apa Brașov a lansat o licitație pentru cumpărarea a 6 camere video care vor detecta pierderile de apă din rețea.

Camerele video ar reduce pierderile de apă

Contractul a fost atribuit firmei ARLECHIN TOTAL DISTRIBUTION, iar valoarea investiției este de 227.400 de lei, fără TVA, conform SEAP.

Camerele sunt necesare pentru verificarea pierderilor de apă din municipiul Brașov, dar și din localitățile aflate în gestiunea Companiei Apa.

De asemenea, acestea vor putea detecta și furturile și branșările ilegale, conform Radio România Brașov.

Purtătorul de cuvânt al Companiei Apa, Alina Bălătescu, a transmis că fără tehnologia avansată, intervențiile sunt dificile și consumatoare de timp. În plus, echipamentul va ajuta la reducerea pierderilor de apă din rețea.

Firma câștigătoare are la dispoziție 90 de zile să furnizeze echipamentele și să le pună în funcțiune.

Reamintim că, anul trecut, fostul director al Companiei Apa Brașov, Liviu Cocoș, a transmis că pierderile de apă au ajuns la 40%. Acestea sunt cauzate de țevile vechi care se deteriorează.

Compania Apa Brașov a transmis, tot anul trecut, că încearcă să remedieze situația prin accesarea fondurilor europene.