4 case au ars în Tărlungeni, satul Zizin, împreună cu anexele gospodărești de la 3 dintre ele. Pompierii au adus forțe sporite. Dar au mers după apă la 4 kilometri.
Începând cu ora 1.00, când au primit informația la 112, ISU Brașov a trimis progresiv șase autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autocisternă cu apă, o autoscară și două echipaje SMURD.
Focul s-a răspândit pe o suprafață foarte mare, aproximativ 1000 de metri pătrați.
Oamenii din casele care au luat foc una de la alta au reușit să se salveze înainte ca vâlvătaia să cuprindă toate locuințele și gospodăriile
POMPIERII AU MERS 4 KILOMETRI DUPĂ APĂ
Pe rețelele sociale, sunt imagini cu sătenii care încearcă disperați să mai salveze câte ceva, în timp ce pompierii trag furtunurile.
Un localnic aruncă apa dintr-o găleată pe focul scăpat de sub control. Apoi se grăbește să o umple din nou. Pare neputincios împotriva flăcărilor care au cuprins totul în spatele lui.
Un alt localnic reclamă faptul că pompierii nu au avut hidranți la fața locului și au fost nevoiți să plece de la locul incendiului ca să umple autospecialele. Pompierii au confirmat această situație, lipsa presiunii.
”Misiunea pompierilor a fost îngreunată de faptul că hidranții din zonă nu aveau presiune, iar autospecialele au fost alimentate cu apă de la o distanță de aproximativ 4 km.”
Nu este prima dată când pompierii nu au acces la apa în timpul unui incendiu major. În urmă cu aproape două luni, o pensiune a ars complet la Râșnov. Intervenția a fost îngreunată de lipsa hidranților, autospecialele fiind alimentate cu apă de la 3-4 km distanță.
