230 de proiecte finanțate prin PNRR nu vor fi finalizate până la finalul lunii august în județul Brașov, potrivit datelor furnizate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). La nivelul municipiului Brașov, cinci proiecte au șanse foarte reduse de finalizare.
Alte 296 de proiecte se află în diverse stadii de implementare în întreg județul.
Ce proiecte au fost finalizate în municipiul Brașov
În municipiul Brașov au fost semnate contracte pentru 146 de proiecte prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Dintre acestea, doar 11 au fost finalizate complet, potrivit datelor MIPE. Șase aparțin unor firme private, iar celelalte au fost implementate de Primăria Municipiului Brașov, Consiliul Județean Brașov, Ministerul Afacerilor Interne și Direcția de Asistență Socială Brașov.
Proiectele finalizate de instituțiile publice sunt:
- Primăria Municipiului Brașov – Promovarea celor 12 rute turistice/culturale;
- Consiliul Județean Brașov – Instituirea unui fond pentru „Valul renovării”, destinat finanțării lucrărilor de creștere a eficienței energetice a fondului construit existent;
- Ministerul Afacerilor Interne – Instituirea unui fond pentru „Valul renovării”, destinat finanțării lucrărilor de creștere a eficienței energetice a fondului construit existent;
- Direcția de Asistență Socială Brașov – Două proiecte privind reabilitarea, renovarea și extinderea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilități.
Ce proiecte au șanse reduse de finalizare în municipiul Brașov
Cinci proiecte din municipiul Brașov se află într-un stadiu de implementare sub 30%, astfel că au șanse foarte reduse să fie finalizate până la termenul-limită din PNRR, 31 august.
Toate sunt implementate de Primăria Municipiului Brașov:
- Investiția 14 – Echiparea atelierelor de practică din unitățile de învățământ profesional și tehnic;
- Investiția 11 – Asigurarea dotărilor pentru sălile de clasă preuniversitare și laboratoarele de știință/cabinetele școlare;
- Investiția 1 – Construirea și dotarea creșelor;
- Investiția 4 – Elaborarea/actualizarea în format GIS a documentelor de amenajare a teritoriului și de urbanism;
- Investiția 4 – Elaborarea/actualizarea în format GIS a documentelor de amenajare a teritoriului și de urbanism.
Celelalte 130 de proiecte se află în diferite stadii de implementare.
Situația la nivelul județului
Incluzând proiectele din municipiul Brașov, la nivelul județului sunt înregistrate 562 de proiecte de investiții aflate în diferite stadii de implementare, după cum urmează:
- 36 de investiții finalizate;
- 296 de investiții aflate în implementare;
- 230 de investiții aflate într-un stadiu de implementare sub 30%.
Din perspectiva ariei de impact, distribuția investițiilor este următoarea:
- 3 investiții cu impact național, aferente componentelor C7 – Transformare digitală, C12 – Sănătate și C16 – REPowerEU;
- 209 investiții cu impact în mediul rural;
- 345 investiții cu impact în mediul urban;
- 5 investiții cu impact atât în mediul rural, cât și în mediul urban.
Investițiile implementate în județul Brașov se adresează mai multor categorii de beneficiari:
- autorități ale administrației publice centrale – 5 investiții;
- întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) – 166 investiții;
- persoane fizice – 5 investiții;
- medici de familie – 23 investiții;
- organizații neguvernamentale (ONG-uri) – 5 investiții;
- regii autonome – 1 investiție;
- unități spitalicești – 7 investiții;
- unități administrativ-teritoriale (UAT) – 251 investiții;
- unități de învățământ – 74 investiții.
Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a început în ianuarie 2021, odată cu stabilirea cadrului de lucru la nivelul guvernului. Data limită până la care trebuie finalizate reformele și investițiile din cadrul programului european este 31 august 2026.
