Vremea bună a umplut pârtiile din județul Brașov. Și drumeții au pornit în plimbare pe munte, ceea ce a făcut ca salvamontiștii brașoveni să fie chemați să intervină în 18 cazuri.

Cele mai multe intervenții din țară, la Brașov

De la nivel național, în județul Brașov au fost cele mai multe cazuri. 18 în total: 14 în municipiul Brașov, 3 în județ și încă un caz în Zărnești.

  • 15 apeluri pentru Salvamont Sinaia,
  • 14 apeluri pentru Salvamont Municipiul Brașov,
  • 8 apeluri pentru Salvamont Lupeni,
  • 7 apeluri pentru Salvamont Maramureș,
  • 5 apeluri pentru Salvamont Prahova,
  • 5 apeluri pentru Salvamont Voineasa,
  • 4 apeluri pentru Salvamont Alba,
  • 4 apeluri pentru Salvamont Caraș Severin-Muntele Mic,
  • 4 apeluri pentru Salvamont Cluj,
  • 4 apeluri pentru Salvamont Neamț,
  • 3 apeluri pentru Salvamont Județul Brașov,
  • 3 apeluri pentru Salvamont Mureș,
  • 3 apeluri pentru Salvamont Suceava,
  • 2 apeluri pentru Salvamont Gorj,
  • 2 apeluri pentru Salvamont Harghita,
  • 2 apeluri pentru Salvamont Sibiu,
  • 1 apel pentru Salvamont Bacău,
  • 1 apel pentru Salvamont Vlădeasa-Cluj,
  • 1 apel pentru Salvamont Zărnești.

88 de apeluri la Salvamont în România

În toată țara au fost 88 de apeluri la Salvamont. 94 de persoane au fost salvate și 26 de oameni au ajuns la spital.

De asemenea, în Munții Bucegi și Făgăraș este risc ridicat de avalanșă, 4 la peste 1.800 de metri, și 3 sub 1.800 de metri.

Salvamontiștii avertizează oamenii să fie prudenți și responsabili. Sunt sfătuiți să se alăture campaniei de reducere a numărului de accidente montane.