12 ANI FĂRĂ MIȘU FOTINO. Cariera celebrului actor a fost strâns legată de Brașov

Actorul Mișu Fotino a murit pe 13 ianuarie 2014, la București. Născut pe 14 septembrie 1930, la București, a fost un actor român emblematic, cu o carieră impresionantă, care a traversat aproape șapte decenii. A copilărit în culisele teatrului, urmând cariera tatălui său, Mișu Fotino senior, fondator al Teatrului de Stat din Brașov.  A debutat pe scenă la 6 ani, în piesa „Coloniale”, și a continuat să joace în teatru de tânăr, în paralel cu studiile, pe care însă le-a abandonat din cauza angajamentelor artistice. Remarcat rapid de regizorul Sică Alexandrescu, care l-a adus la Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București, unde a interpretat roluri memorabile timp de decenii. Pentru generațiile vârstnice a fost un simbol al Revelioanelor televizate și al emisiunilor radio duminicale. A avut roluri memorabile în filme. A apărut pentru prima dată la TVR în 1957 și a fost nelipsit din emisiunile de divertisment difuzate în noaptea dintre ani timp de aproape șase decenii. Pe youtube, printr-o simplă căutare după nume, puteți găsi numeroase bucăți de teatru și scheciuri TV cu Mihai Fotino.

Tatăl lui a pus bazele primul teatru românesc din Brașov

 

Copilăria și adolescența le-a trăit la Brașov, unde tatăl lui, Mișu Fotino (1886-1970), fondator al Teatrului de Stat din Brașov, era actor și cu care a jucat împreună încă de când era foarte mic. „Din Brașov am «cei șapte ani de acasă» în teatru”, spunea deseori actorul.

În anul 1921, Mișu Fotino senior a făcut un popas mai lung în Brașov, punând – împreună cu alți actori – bazele primului teatru stabil românesc din oraș. Timp de 8 luni a dat în sala „Astra“ spectacole bine primite de publicul local. Dificultățile materiale și lipsa de sprijin din partea autorităților, au pus însă capăt activității acestei formații. Deseori apoi a avut turnee la Brașov și a petrecut numeroase vacanțe aici. În anul1948 s-a stabilit la Brașov și de atunci a slujit neîntrerupt scena locală. A jucat pe această scenă nenumărate roluri. A îndeplinit și munca de regizor, punând în scenă „Momentele“ lui Caragiale, piese ca„Titanic Vals“, „De luni până luni“ etc., precum și opereta „Vânzătorul de păsări“. Aceasta a fost prima operetă jucată – cu artiști amatori – pe scena brașoveană, după care s-au pus bazele secției permanente de operetă la teatrul local, apoi ale Teatrului Muzical, devenit mai târziu Opera Brașov. Actorul a fost atât de îndrăgit de dramaturgii contemporani, încât Nicușor Constantinescu și Aurel Baranga au creat ad-hoc roluri pentru el, cu ocazia unor reprezentații ale pieselor lor pe scena teatrului din Brașov. În cursul carierei sale îndelungate, a interpretat peste 300 de roluri din dramaturgia românească și internațională. A decedat la 5 ianuarie 1970 la Brașov  și a fost înmormântat două zile mai târziu în Cimitirul Bellu din București.

Mișulică, singurul copil, crescut de tată

Mișu Fotino senior a fost căsătorit de mai multe ori, inclusiv cu actrița Annie Capustin și cu dr. Eugenia Copcea (până în 1947). A avut un singur fiu: viitorul actor Mișu Fotino, născut dintr-o relație ilegitimă cu Vera Boca, o elevă în ultimul an de liceu, originară din Cernăuți, care era fiica epitropului unei biserici. Cei doi iubiți s-au despărțit curând, din cauza diferenței de vârstă. Mama micului Mișu a rămas în orașul ei natalși a emigrat apoi în Germania. Mișu Fotino junior a fost crescut de tatăl lui, care l-a trecut în certificatul de naștere cu numele „Mișulică M. Fotino” și căruia i-a schimbat în 1937 numele în cel de „Mihai Fotino”.

Mișu Fotino junior a jucat adesea pe scenă alături de tatăl său pe care îl considera „un actor de o mare bunătate, de o mare căldură, care știa să aducă în scenă o naturalețe, o bonomie ce nu se mai întâlnesc astăzi”. Îl alinta „Pap”, îl considera un tată blând și iubitor, care l-a răsfățat și i-a oferit o copilărie fericită. Micul Mișu a debutat pe scenă în anul 1937, la vârsta de 7 ani, în comedia bulevardieră Coloniale (Pamplemousse) de André Birabeau, regizat de Sică Alexandrescu, pentru deschiderea Teatrului Liber, situat în subsolul actualului Teatru de Comedie din București.

Tatăl său l-a îndemnat să dea examen la Institutul de Teatru din București în 1948 și apoi, în anul următor, după ce fiul său a abandonat studiile de actorie cu Gheorghe Storin, a convins conducerea Teatrului de Stat din Brașov să-l angajeze ca muncitor zilier și figurant; tânărul Fotino a devenit actor la 1 ianuarie 1950 și a jucat alături de tatăl său până în 1956, când a fost angajat prin concurs la Teatrul Național din București.

Debut la doar șase ani

Mihai Fotino a absolvit Colegiul „Matei Basarab” din București. A debutat la vârsta de șase ani, în anul 1936, în piesa de teatru „Coloniale”. Din 1952, Mihai Fotino a devenit actor la Teatrul Dramatic din Brașov. A fost remarcat de marele regizor Sică Alexandrescu, care a decis să-l aducă la București. Din 1956, a jucat la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” din București. La cea de-a XIV-a ediție a Galei Premiilor UNITER, din 3 aprilie 2006, maestrul Mișu Fotino a fost premiat pentru întreaga sa activitate.

De asemenea, el a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice. În februarie 2004, a primit Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, categoria D – „ Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului”

Prima dragoste: fata unui băcan din Șchei

„M-am născut la București, dar de Brașov mă leagă foarte multe. E orașul în care m-am îndrăgostit pentru prima oară, locul primei căsătorii și al debutului în carieră. La Brașov mi-am făcut cei mai buni prieteni, iar cele mai frumoase amintiri din viața de actor tot de acolo le am“, povestea Mihai Fotino într-un interviu acordat săptămânalului „Brașoveanul”.

„Aveam vreo șapte-opt anișori și mergeam mereu la o rudă care locuia în Șchei, pe Tocile. Vizavi, la numărul șase, era o băcănie, a unuia pe nume Găitănar. Negustorul avea o fiică pe care o chema Țoța. Fata avea cinci ani și eu mă îndrăgostisem nebunește de ea. Mă duceam mereu după apă la cișmeaua din colțul străzii, doar ca s-o văd. Îi cântam și-mi etalam trotineta“, își amintea, cu zâmbetul pe buze, Mihai Fotino. „Tatăl ei avea bani, așa că eu o consideram partida perfectă“, explica actorul.

Absolvent al Școlii Populare de Artă din Brașov

„Era într-o zi de 1 mai, în 1949. Eu eram student în anul I la Institutul de Teatru. Radu Beligan tocmai pleca la Brașov, ca să filmeze «Răsună Valea», prima producție cinematografică românească de după război. M-a luat cu el, ca să-l văd pe tata. Actorii și regizorii erau cazați la hotelul Aro. Era și maestrul Paul Călinescu. Cum eu purtam ochelari, mi-a propus să joc rolul de figurant special. Aveau nevoie și de un intelectual brigadier în film, iar acela am fost eu“, povestea Mihai Fotino. Întors în București pentru a-și da examenele, a fost lăsat repetent, cu toate scutirile medicale. Ultimul spectacol în care a jucat ca student se numea, fatidic, „Ruşinea familiei”. „Nu știam ce să fac, așa că m-am întors la Brașov“, își mai amintea actorul. Până la urmă, s-a calificat la locul de muncă. În șase ani a jucat sute de roluri pe scena Teatrului de Stat din Brașov. A absolvit Școala Populară de Artă din Brașov și a câștigat primul premiu din carieră, pentru prestația scenică.

Ajutat de Puiu Maximilian

La Braşov, a colaborat mult cu directorul de atunci, Puiu Maximilian (ultimul soț al Stelei Popescu). „Am fost zilier, am făcut figuraţie, regie de culise. De la 1 ianuarie 1950 am apărut însă pe statele de salariu ale Teatrului din Braşov, ca actor. Aici, la 21 de ani, l-am jucat pe Agamiţă Dandanache, avându-l partener printre alţii şi pe tata, în Trahanache. Eu, însă, jucam după cum se vede personajul mai… vârstnic. Şi astfel am mai jucat în «Mincinosul» (Lelio), «Ultima ora» (Profesorul Andronic), «A 12-a noapte« (Sir Andrews), Rică Venturiano… În «Ultima oră«, în unul din cele mai iubite roluri, l-am dublat pe tata. Dar el era puţin cam vârstnic pentru rolul lui Andronic. Regizorul Mihai Zirra m-a pus să repet pe ascuns acelaşi rol. Tata a jucat numai un spectacol… Foarte mult m-a ajutat, în evoluţia mea artistică, Puiu Maximilian, veritabil om de teatru”, recunoștea Mișu Fotino jr.

Primul copil i-a murit de icter

La Brașov, s-a căsătorit prima oară. În 1953 s-a însurat cu Geta, actriță și ea la teatrul din Brașov. Era mai în vârstă decât el, fapt care – după cum mărturisea la bătrânețe actorul – a influențat foarte mult relația, grăbindu-i sfârșitul. La un an de la căsătorie, a avut parte și de una din cele mai mari tragedii ale vieții sale. La doar două săptămâni de la naștere, primul său copil, o fetiță, a murit de icter. S-a recăsătorit de două ori. „Am semănat mult cu tatăl meu. Și el s-a recăsătorit de mai multe ori“, recunoștea Mișu Fotino junior.

Deputat de Brașov

Între 1953 și 1954, Mihai Fotino a fost deputat de Brașov. „Am urât și voi continua să urăsc comunismul. Dar pe vremea aceea însă fusesem ales secretar al Uniunii Tineretului Muncitoresc din teatru și am fost delegat la un congres național. Mi s-a propus candidatura și am fost ales deputat. Țin minte că circumscripția mea era pe strada Poarta Șchei și aveam întâlniri la Liceul Sportiv. N-am făcut mult timp politică, pentru că, după un an și ceva, am renunțat la funcție“. Mama lui vitregă, Dobra Fotino, a locuit pe strada Castelului la numărul 84. În ultimii ei ani de viață, Mihai, cum îi spunea bătrâna, o vizita săptămânal. Vecinii apreciau afecțiunea cu care o înconjura, în ciuda vechilor neînțelegeri. Bătrânei nu-i plăcea ca fiului său vitreg să i se spună Mișu. Mișu Fotino a fost numai unul. Dobra a murit în august 2000.

Angajat prin concurs la Teatrul Național din București

În anul 1956, Sică Alexandrescu, care îl văzuse în „Ultima oră”, l-a invitat să dea concurs la Teatrul Național. Se repeta „Steaua fără nume”. Radu Beligan, deţinătorul rolului principal, urma să plece la un curs de specializare cinematografică.  Sică Alexandrescu îl vedea pe el drept înlocuitorul lui Beligan. A dat concurs şi a intrat, împreună cu Coca Andronescu, Draga Olteanu şi Matei Alexandru. Astfel, în decembrie 1956 s-a transferat la Teatrul Național din București prin concurs. „Am repetat multă vreme în „Steaua fără nume”, şi, într-o zi, când mi-a sunat ceasul, am jucat şi eu rolul profesorului Miroiu”, își amintea actorul.

Carieră de succes în teatru, cinema, televiziune și radio

Mișu Fotino jr. a fost un actor extrem de versatil, cu peste 300 de roluri în repertoriul său, a colaborat cu regizori importanți ai teatrului românesc și a jucat în piese clasice și comedii, dintre care amintim: „Titanic Vals” de Tudor Mușatescu, „O scrisoare pierdută” și „O noapte furtunoasă” de Ion Luca Caragiale, „Hagi-Tudose” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, „Intrigă și amor” de Friedrich Schiller, „Gloria” de Nicușor Constantinescu, „Opinia publică” de Aurel Baranga și „Cuza Vodă” de Mihail Davidoglu. Mișu Fotino a regizat și trei spectacole de mare succes: „Momente și schițe” de I.L. Caragiale (1952), „Titanic Vals” de Tudor Mușatescu (1953) și „De luni până luni” de Nicușor Constantinescu și George Voinescu (1957), care s-au bucurat de un mare succes.

În filme, Mihai Fotino a fost îndrăgostitul timid din „Titanic Vals”, frizerul Nicu Politicu din „Porto Franco”, personajul „Cotoiu” din coproducţia franco-română, „Codin”. Cariera cinematografică a lui Mișu Fotino s-a întins pe mai multe decenii, continuând până în anii 2000, cu filmul „Sexy Harem Ada Kaleh” (2001). Harem Ada Kaleh” (2001). La radio, timp de ani de zile, a fost – împreună cu actrița Coca Andronescu – gazda  emisiunilor duminicale „De toate pentru toţi”.

A murit în 13 ianuarie 2004

Actorul Mișu Fotino, distins în anul 2004 cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”. În anul 2005, actorul a suferit un atac cerebral, care l-a obligat să renunţe să mai joace. Despărţirea de scenă a fost, după cum a mărturisit, la câţiva ani, cea mai dureroasă. A încetat din viață pe 13 ianuarie 2014, la vârsta de 83 de ani, la București.

O stradă din Brașov îi poartă numele

Titulatura Teatrului Dramatic din Brașov a fost schimbată la 7 iunie 1994, odată cu lansarea celei de‑a IX‑a ediții a „Festivalului Internațional de Teatru Contemporan”, în cea de Teatrul „Sică Alexandrescu”, în urma demersurilor inițiate de văduva celebrului regizor, doamna Aurica Alexandrescu, la cele mai înalte instituții ale statului (Președinție, Guvern, Prefectură) și cu acordul conducerii teatrului. Schimbarea titulaturii teatrului a provocat nemulțumirea văduvei artistului Mișu Fotino, căreia i s‑a răspuns că această acțiune s-a realizat prin votul actorilor.Doamna Fotino a remarcat cu amărăciune că actorii tineri nu știau că Mișu Fotino a înființat în 1921 primul teatru românesc din Brașov și nici că a fost unul dintre cei mai iubiți artiști ai teatrului în cei peste 20 de ani cât a jucat acolo. În compensație, numele lui Mișu Fotino a fost atribuit în același an, cu acordul primăriei, străzii pe care a locuit artistul.