După ce ministrul Sănătății s-a implicat în aplanarea crizei din Spitalul Județean Brașov, reprezentanții unității medicale vin cu noi precizări. La cererea brasovenii.ro. De la 1 noiembrie și până pe 14 noiembrie, numărul celor asistați medical la Secția Cardiologie Intervențională a fost 106, mai mare decât numărul recomandat inițial de conducere pentru toată luna. Care a fost, conform documentului prezentat de medicul Florin Orțan, de 72 de cazuri.
Un mesaj important, care nuanțează foarte clar primul document intern: numărul celor tratați era orientativ.
”Subliniem încă o dată că documentul prin care era alocat numărul de cazuri care trebuia realizat de către fiecare secție în parte cuprinde date orientative și nu limitative”, transmite purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean.
Spitalul a precizat ieri că „în perioada 1 august – 31 octombrie, această secție a tratat 712 pacienți (208 în august, 212 în septembrie și 292 în octombrie)”
RECONCILIERE ȘI RECUNOAȘTEREA GREȘELII
Odată cu implicarea ministrului Sănătății în aplanarea conflictului, am aflat că nu era nicio problemă. Comunicarea a fost de vină.
„Am avut o discuție constructivă cu managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, în urma căreia lucrurile s-au clarificat. I-am prezentat viziunea mea și a Ministerului Sănătății, una bazată pe responsabilitate, transparență și continuitatea actului medical, iar conducerea spitalului și-a asumat îmbunătățirea comunicării interne.”, spune Alexandru Rogobete.
Reamintim că medicul Florin Orțan a adus acuzații foarte grave lui Dan Grigorescu, directorul Spitalului Județean, căruia i-a cerut și demisia.
Faptele: în fiecare lună din Secția de Cardiologie Intervențională se externează 240-280 bolnavi. Asta înseamnă că 240 de cetățeni cu grave probleme cardiologice ai acestei comunități sunt ajutați la greu.
Bineînțeles, ei, ca să fie rezolvați, produc costuri pentru Spital. Și aici intervii tu, Ceaușescule. Ne dai ordin printr-o hârtie nesemnată să efectuăm 72 de internări pe lună. Adică să lăsăm nerezolvați 180 pacienți.”, a scris Florin Orțan

