1 din 5 cumpărători din online vrea un produs chinezesc. Guvernul propune introducerea taxei de 25 de lei pentru fiecare colet care vine din afara Uniunii Europene și costă mai puțin de 150 de euro.
Conform unei analize cursdeguvernare.ro, platformele chinezești de e-Commerce Temu, AliExpress și Shein au crescut cu 86% într-un singur an pe piața din România, în timp ce platformele românești au scăzut ca trafic cu 9% pe total.
Sursa: cursdeguvernare.ro
CE NU RESPECTĂ TEMU, SHEIN, ALIEXPRESS ÎN ROMÂNIA?
Chiar și Comisia Europeană a avertizat asupra concurenței neloiale a produselor chinezești: nu respectă legislația europeană și regulile competiție.
De fapt, ce nu respectă Temu, Shein, AliExpres?
Nu respectă regulile privind siguranța produselor, reguli foarte dure în Uniunea Europeană.
Apoi, nu respectă legislația privind protecția consumatorilor.
Nu respectă reglementările din domeniul digital.
Și nu în cele din urmă, protecția datelor personale nu intră în „obligațiile” lor. Sunt ignorate, conform analizei cursdeguvernare.ro.
PROTECȚIE PENTRU ANTREPRENORII ROMÂNI ȘI BANI LA BUGET
Vin 225.000 de colete pe zi din afara Uniunii Europene în România, spune ministrul finanțelor. Iar asta îi afectează nu numai pe consumatori, care nu au o siguranță a produsului, dar sunt mulțumiți că plătesc puțin.
”Sunt foarte mulți antreprenori români, aproape 40.000, care vând în online și care au fost profund afectați de această creștere a coletelor din zona extra-comunitare. Sunt multiple efecte negative ale acestei invazii de produse din zona extra-comunitară. Sunt efecte de mediu, efecte logistice de a muta atâtea colete la o creștere atât de mare, riscuri în privința contrafaceri și a verificării acestor colete, posibilitățile de a le verifica sunt mult mai mici și resursele statului în această privință sunt mici.”, a spus Alexandru Nazare, ministrul finanțelor, citat de profit.ro
Din introducerea acestei taxe pe colet de 25 de lei, Guvernul speră să obțină peste 1 miliard de lei pe an.
